Mă întreb adeseori şi, cu trecerea vremii, întrebarea asta devine tot mai insistentă, dacă nu cumva totul a început din clipa în care am pus piciorul pe puntea acelui vas alb, un superb briccu trei catarge pe care viitorii marinari învăţau abc‑ul navigaţiei. Era ancorat la un chei mai retras, iar silueta lui se desprindea net dintre puţinele nave care ajungeau pe atunci până în portul nostru, vase vechi de tonaj mic, cu copastia pătată de catran şi de rugină, vase sub pavilion panamez ori liberian, alături de caice turceşti din lemn!
Memoriile unui Pierde-Ţară
De aceeași autori...
De la aceeași editură...
Traducere din limba slovenă şi note de Paula Braga Šimenc
Prefaţă de Rodica Grigore
Coordonatori: Marina Trufan, Marius Mureşan
Cunoaşterea istoriei locale este necesară pentru o mai bună înţelegere a celei naţionale, care oferă probele existenţei noastre, a continuităţii identitare. În timp ce evoluţiile sociale, politice, economice şi culturale româneşti din diferite epoci sunt strâns legate de fenomenele petrecute la nivel european, determinând felul în care fiecare şi-a perceput prezentul, istoria locală a contribuit în mare măsură la procesul de unitate naţională.
„După un demers tematist, în care Cristina Vidruţiu panoramează mitul ciumei atât în varianta realistă, cât şi în cea alegorică, deschiderea cea mai incitantă propusă de autoare este extinderea conceptului de epidemie de la nivel tematic la nivel de dinamică a ideilor şi a culturilor. Ea face o propunere care are o valoare metodologică: este posibil ca migraţia şi difuzia temelor literare şi imaginare (inclusiv tema ciumei) să aibă loc după un pattern epidemiologic?