DIACONESCU PAUL
Mă întreb adeseori şi, cu trecerea vremii, întrebarea asta devine tot mai insistentă, dacă nu cumva totul a început din clipa în care am pus piciorul pe puntea acelui vas alb, un superb briccu trei catarge pe care viitorii marinari învăţau abc‑ul navigaţiei. Era ancorat la un chei mai retras, iar silueta lui se desprindea net dintre puţinele nave care ajungeau pe atunci până în portul nostru, vase vechi de tonaj mic, cu copastia pătată de catran şi de rugină, vase sub pavilion panamez ori liberian, alături de caice turceşti din lemn!
„Paul Diaconescu era în vremea studenţiei un tânăr instruit peste media anturajului său, cu bogate lecturi în special din literatura franceză, asiduu freceventator al lui Montaigne, spiritual, sceptic, casant, cultivând ironia galică, voltairiana. (…) În totul e un constructor clasic Paul Diaconescu, neambiţionat să ne încurce cu dificultăţi tehnice, să ne pună capcane la tot pasul. El, dimpotrivă, ne luminează prevenitor căile cele mai drepte spre edificiul lui epic impunător.