Regimul comunist a oferit educaţiei adulţilor un loc privilegiat în rândul politicilor sale de reconstrucţie a societăţii conform noilor dogme ideologice. Materializarea practică a reprezentat nu doar adoptarea modelului sovietic, ci şi convingerea liderilor politici autohtoni că adeziunea maselor la noul regim nu putea fi realizată altfel decât prin investiţii materiale şi umane în acest segment al educaţiei. Preocupările personalităţilor autohtone au vizat educaţia adulţilor începând cu perioada interbelică, acestea fiind şi premisele care vor constitui punctul de plecare al analizei tematicii încadrate cronologic în istoria postbelică a României. Până la proclamarea republicii în 1948, asistăm la o perioadă de tatonare pentru ca mai apoi regimul comunist să preia integral pârghiile educaţiei maselor, însuşindu‑şi patrimoniul moştenit din epoca anterioară.
(din „Introducere”)