„Acesta este cel de-al doilea volum care recuperează „cronica de artă” din presa românească a veacului al XIX-lea. Cel dintâi a apărut la Editura Mega, Cluj-Napoca, în 2017, cu titlul Cronica de artă. Despre pictori și tablouri în paginile gazetelor românești din veacul al XIX-lea (1860–1900).
Volumul de față cuprinde un număr important de texte despre artiștii și arta plastică din spațiul românesc, apărute între 1860 și 1900, identificate de noi în următoarele reviste și gazete: Revista Carpaților, Trompeta Carpaților, Atheneul român, Pressa, Convorbiri literare, Amicul artelor, Voința națională, Revista orientală, Literatura și arta română, Viața nouă, Revista idealistă, Arta românească, Gazeta artelor, Revista nouă, Revista poporului. Textele au fost semnate de cronicari foarte diferiți ca stil și anvergură profesională (jurnaliști, scriitori și istorici, critici de artă, pictori și arhitecți, medici, economiști și avocați) și par să se fi născut dintr‑o triplă ambiție a autorilor, și anume: (1) să-i aducă pe cititori cât mai aproape de pictori și tablourile lor, (2) să inițieze publicul amator în limbajul artei și (3) să conserve intacte emoția, plăcerea sau neplăcerea încercate de ei la vizitarea unei expoziții temporare sau a unui muzeu. Deși cheia cronicilor trebuie să fi fost punerea în valoare a picturilor și a oamenilor care le-au realizat, ele sunt încărcate cu detalii privitoare la biografiile artiștilor, la poveștile din spatele picturilor, la expozițiile de artă și grupările de artiști, la piața de artă și colecționarii cei mai cunoscuți din epocă.
Legat de formatul editării, la fel ca în primul volum, am inventariat gazetele în ordinea în care au apărut pe piață și le-am urmărit rubricile dedicate picturii până la dispariția sau prima lor suspendare. Acesta este motivul pentru care frontiera 1900 a fost depășită în cazul a două-trei publicații.
(...)
Volumul acesta nu ar fi fost posibil, în această formă, fără sprijinul esențial al unor profesioniști de la Biblioteca Academiei Române din București (mai exact, doamna Lenuța Mitrea și domnul Cătălin Mirea) și de la Biblioteca Facultății de Istorie din București (doamnele Mihaela Harnagea și Niculina-Violeta Nicolescu). Exprim aici toată gratitudinea mea. De asemenea, mulțumirile mele se îndreaptă către Editura Mega, domnii Cristian Sincovici și Francisc Baja, pentru apariția volumului. Cu profesorul Alin Ciupală am purtat îndelungi discuții pe seama editării volumului. Îi mulțumesc pentru idei, sfaturi și răbdare.” - Lidia Trăușan-Matu
CRONICA DE ARTĂ DESPRE PICTORI ŞI TABLOURI ÎN PAGINILE GAZETELOR ROMÂNEŞTI DIN VEACUL AL XIX‑LEA (1860–1900) VOL. II
De aceeași autori...
De la aceeași editură...
Pentru precomenzile făcute până în data de 24 august 2020 doritorii vor primi cărțile cu dedicație și autograf din partea autorului.
„Cum toate personajele implicate au devenit nume sonore ale culturii române, este și acesta un motiv în plus de a ne apleca ceva mai mult asupra angrenajelor care au stat la baza cooptării și promovării în mediul universitar românesc, pentru a desluși mai bine cum de Constantin Noica nu a reușit să ocupe un post universitar, tocmai cel care în contextul a mai puțin de un deceniu se afirmase plenar în câmpul filosofiei românești prin abordări cu nuanțe de originalitate și un interes marcant pentru istoria acestui domeniu.
„Transilvanie tolerantă/ adăpost credințelor”, unde „în rugăciuni unite/ urcă limbile‑mpărțite/ spre dumnezeiescul tron” – așa stă scris în cunoscuta poezie Transilvanie, dulce țară, scrisă de Maximilian Leopold Moltke în anul 1846, devenită imn al sașilor transilvăneni. Într-adevăr, conviețuirea și coexistența numeroaselor comunități de credință cărora le-au aparținut diferitele popoare din Transilvania, i-au fascinat întotdeauna pe vizitatorii regiunii şi reprezintă obiecte de cercetare atrăgătoare pentru o istorie comparativă a religiilor și a formelor lor instituționale.