„Acesta este cel de-al doilea volum care recuperează „cronica de artă” din presa românească a veacului al XIX-lea. Cel dintâi a apărut la Editura Mega, Cluj-Napoca, în 2017, cu titlul Cronica de artă. Despre pictori și tablouri în paginile gazetelor românești din veacul al XIX-lea (1860–1900).
Volumul de față cuprinde un număr important de texte despre artiștii și arta plastică din spațiul românesc, apărute între 1860 și 1900, identificate de noi în următoarele reviste și gazete: Revista Carpaților, Trompeta Carpaților, Atheneul român, Pressa, Convorbiri literare, Amicul artelor, Voința națională, Revista orientală, Literatura și arta română, Viața nouă, Revista idealistă, Arta românească, Gazeta artelor, Revista nouă, Revista poporului. Textele au fost semnate de cronicari foarte diferiți ca stil și anvergură profesională (jurnaliști, scriitori și istorici, critici de artă, pictori și arhitecți, medici, economiști și avocați) și par să se fi născut dintr‑o triplă ambiție a autorilor, și anume: (1) să-i aducă pe cititori cât mai aproape de pictori și tablourile lor, (2) să inițieze publicul amator în limbajul artei și (3) să conserve intacte emoția, plăcerea sau neplăcerea încercate de ei la vizitarea unei expoziții temporare sau a unui muzeu. Deși cheia cronicilor trebuie să fi fost punerea în valoare a picturilor și a oamenilor care le-au realizat, ele sunt încărcate cu detalii privitoare la biografiile artiștilor, la poveștile din spatele picturilor, la expozițiile de artă și grupările de artiști, la piața de artă și colecționarii cei mai cunoscuți din epocă.
Legat de formatul editării, la fel ca în primul volum, am inventariat gazetele în ordinea în care au apărut pe piață și le-am urmărit rubricile dedicate picturii până la dispariția sau prima lor suspendare. Acesta este motivul pentru care frontiera 1900 a fost depășită în cazul a două-trei publicații.
(...)
Volumul acesta nu ar fi fost posibil, în această formă, fără sprijinul esențial al unor profesioniști de la Biblioteca Academiei Române din București (mai exact, doamna Lenuța Mitrea și domnul Cătălin Mirea) și de la Biblioteca Facultății de Istorie din București (doamnele Mihaela Harnagea și Niculina-Violeta Nicolescu). Exprim aici toată gratitudinea mea. De asemenea, mulțumirile mele se îndreaptă către Editura Mega, domnii Cristian Sincovici și Francisc Baja, pentru apariția volumului. Cu profesorul Alin Ciupală am purtat îndelungi discuții pe seama editării volumului. Îi mulțumesc pentru idei, sfaturi și răbdare.” - Lidia Trăușan-Matu
CRONICA DE ARTĂ DESPRE PICTORI ŞI TABLOURI ÎN PAGINILE GAZETELOR ROMÂNEŞTI DIN VEACUL AL XIX‑LEA (1860–1900) VOL. II
De aceeași autori...
De la aceeași editură...
„Unul dintre cei mai importanți istorici români ai secolului XX și unul dintre cei mai valoroși istorici ardeleni din toate timpurile a fost un istoric asumat. David Prodan (1902–1992) a abordat subiecte în conformitate cu orientarea sa ideologică, a cercetat în toată complexitatea ei istoria muncii în Transilvania, s‑a preocupat să înțeleagă viața și condiția țăranului ardelean, a făcut o convingătoare radiografie asupra implicării elitei în emanciparea românilor ardeleni. A simpatizat cu efortul țăranilor și a înțeles demersul elitei.
Autorul, decedat în urmă cu câţiva ani, a fost membru al Academiei Maghiare, şef de sector la Institutul de Istorie al aceleiaşi academii, profesor consultant la câteva universităţi din ţara vecină. La comanda unei edituri engleze, a redactat acest volum. La scurt timp, a fost publicat, în maghiară, iar acum se află în pregătire, a doua ediţie engleză. Este prima sinteză de acest tip, foarte modernă şi extrem de „rece”, din punct de vedere naţional, care se scrie după cel de-al Doilea Război Mondial.
„Dacă ar fi să spunem că profesia de bibliotecar a fost un subiect puțin abordat de cercetătorii care consideră că istoria este fundația morală și profesională a activităților noastre zilnice, nu am avea dreptate. Cu toate acestea este foarte adevărat că nu s-a scris încă nicio operă care să poarte titlul „Istoria bibliotecarului”.
„Propaganda comunistă din România a cunoscut, pe lângă forma narativă, și o formă vizuală la fel de importantă. Cele două imagini, cea „iconografică” și cea „scrisă”, se completează pe o lungă perioadă de timp care s-a încheiat în momentul prăbușirii comunismului ca urmare a Revoluției din decembrie 1989.