Autorul s-a născut la Cluj, Kolozsvár, Klausenburg, în 1947, deci la doi ani de la terminarea celui de-al doilea război mondial. El este convins că naşterea lui nu ar fi putut avea loc dacă prima familie a tatălui său nu ar fi fost ucisă la Auschwitz de către nazişti. Asta l-a determinat să scrie aceste rînduri, deoarece el este ferm convins că viaţa lui are un sens şi a fost programată ca el să le relateze urmaşilor săi despre cel de-al doilea Holocaust şi soluţia unică predestinată marii familii evreieşti. Portiţa de scăpare de la Troia nu trebuie să fie unica soluţie, deci laşitatea de a fugi trebuie să fie învinsă de vitejia şi curajul de a rămîne în ţara ta, unde curge lapte şi miere. Autorul este ferm convins că nimic din tragedia familiei sale nu s-ar fi întîmplat efectiv, dacă al doilea război mondial n-ar fi fost comis. Oamenii de pretutindeni sînt meschini şi folosesc toate mijloacele care le stau la dispoziţie ca să-şi nimicească vecinii. Războaiele şi cataclismele globale sînt numai un mijloc de simplificare a jafului şi delirului ce au fost programate de urmaşii lui Cain. Chiar şi fără cataclisme şi războaie, urmaşii lui Cain delapidează şi ucid. Războaiele dau însă şi un impuls celor lipsiţi de legi şi credinţă şi, astfel, cei delapidaţi, ucişi mişeleşte şi stigmatizaţi de invaliditatea psihică au la îndemînă numai pana şi hîrtia. Nu degeaba a scris Tudor Arghezi cele mai inteligente versuri: „Nu-ţi las eu ţie bunuri după moarte, decît un nume aşternut pe-o carte…”
Parfumeria Rozsa sau miracolul de la Auschwitz
De aceeași autori...
De la aceeași editură...
Alcătuind această lucrare, am dorit să schițăm o istorie a pareneticii bizantine, punând laolaltă texte integrale și fragmente ale unor scrieri care ilustrează acest gen retoric, în limba greacă și într-o traducere adecvată. Pentru a justifica alegerea făcută și pentru a oferi cititorului cadrul teoretic pe care ne‑am întemeiat judecata, am adăugat antologiei un studiu cronologic, tematic și tipologic al speciei retorice numite îndeobște speculum principis.
Józef Mackiewicz (Petersburg 1902-1985 München), unul dintre cei mai de seamă prozatori polonezi și scriitori politici ai secolului XX. Primul autor care scrie despre trei evenimente îngrozitoare, petrecute în timpul celui de al Doilea Război Mondial: crima de la Katyń, masacrul evreilor din Ponary, la care a fost martor, și lupta cazacilor, cetățeni ai URSS și emigranți politici, care în războiul sovieto-german au luptat împotriva bolșevicilor, fiind apoi dați pe mâna acestora de către aliați, pe baza înțelegerii de la Ialta (vezi romanul Kontra).
Anul 1940 surprinde o criză a democraţiei care s-a manifestat rapid începând cu anii ’30, atunci când statele fie se prăbuşesc înspre autoritarism, fie nu pot face faţă ideologiilor şi sunt asimilate. La finalul acelui deceniu, Liga Naţiunilor a intrat în colaps, extrema dreaptă se afla în ascensiune, iar „Noua Ordine” a lui Adolf Hitler părea să constituie viitorul Europei.