Eseurile de faţă atacă unele din aceste teme şi probleme şi propune o serie de soluţii din perspectiva unei noi paradigme privind acţiunea şi interacţiunea socială, dezvoltată în lucrările amintite. Ele sunt aplicaţii ale ideilor şi metodei asociate acestei ştiinţe, analiza praxionomică, bazate în principal pe şase concepte noi: praxem, regent, act pretenţional, sistem de referinţă, deplasare praxionomică şi stare praxionomică. Nu e vorba numai de teme, idei şi concepte încă neelucidate sau aflate în discuţie în diverse ştiinţe sociale, între care filosofia, axiologia, etica, lingvistica, pragmatica, sociologia, psihologia, ştiinţa comunicării, politologia, ci şi de unele acceptate de specialiştii acestor discipline, dar care, privite prin fereastra praxiologiei analitice, capătă noi dimensiuni şi noi soluţii, mai precise, mai ample şi mai fiabile. Sigur că ideea sau tema multor eseuri din acest volum a fost enunţată sau tratată în cele două lucrări, dar într-un chip nesatisfăcător. Adică în mod restrâns, potrivit necesităţilor locului unde apare, dispersat, în mai multe capitole sau paragrafe, ori pur şi simplu tangenţial, fără o dezvoltare corespunzătoare importanţei sale. Mai mult, ele constituie, prin unele aspecte relevante, o continuare a cercetării din lucrările amintite, aducând nu rareori noi descoperiri privind acţiunea şi interacţiunea socială. Iată doar patru exemple: completarea tipului de interacţiune socială deja cunoscut, faţă în faţă, cu unul nou, numit faţă către fapt; descoperirea, alături de sinonimia lingvistică, de tip conceptual, a unui nou gen de similitudine între cuvinte, sinonimia empirică, de tip practic; identificarea a patru noi tipuri de pretenţii manifestate de partenerii unei interacţiuni, pretenţiile ordinative, ca bază socială pentru cele patru pretenţii discursive stabilite de Jürgen Habermas (inteligibilitatea, adevărul, justeţea şi veracitatea); relevarea deosebirii epistemologice şi practice între valorile ex ante şi cele ex post în dinamica interacţiunii sociale. (Gh. Novac)
O nouă perspectivă în ştiinţele sociale. Eseuri de praxiologie (I)
De aceeași autori...
De la aceeași editură...
Cele mai timpurii cărți poștale ilustrând Clujul, pe care istoricii acestui domeniu le-au identificat, provin din anul 1897.
Griviţa Crăiţelor
—Tu ce crezi că e democraţia? l-am întrebat în şoaptă, aplecându-mă spre el într-un fel protector.
—Las’ că ştiu eu ce e, mi-a răspuns acoperindu-şi gura cu palma.
—Hai, zi!
—După mine e ceva pentru oameni, îi face mai egali.
—Cum?
—Ştie ea. Le deschide uşile. Democraţia e o uşernică.
Andrei Brezianu în Retragerea Aureliană
Lucrarea de față, urmărind istoria familiei și itinerarul memorandistului Ioan Rațiu, prilejuiește cititorilor o scurtă incursiune în istoria românească transilvăneană, evidențiind nucleele acesteia dezvoltate la Turda, Blaj, Sibiu și Cluj, precum și personalitățile marcante ale istoriei noastre, contemporane cu ilustrul fiu al Turzii, implicate activ în lupta de emancipare social-politică a românilor ardeleni, cu contribuții majore la realizarea României Mari.
Cititorul acestei „cărţi” să ştie că autorul ei nu este nici istoriograf, nici filolog. El este un fizician care a compus un „eseu”, acel gen literar ce se vrea un studiu liber, de proporţii reduse, asupra unei probleme. Aşa ne lămureşte Noul Dicţionar Universal al Limbii Române (NDULR). În continuare, îl voi evoca, pur şi simplu şi de multe ori, prin termenul „dicţionar”.