Eseurile de faţă atacă unele din aceste teme şi probleme şi propune o serie de soluţii din perspectiva unei noi paradigme privind acţiunea şi interacţiunea socială, dezvoltată în lucrările amintite. Ele sunt aplicaţii ale ideilor şi metodei asociate acestei ştiinţe, analiza praxionomică, bazate în principal pe şase concepte noi: praxem, regent, act pretenţional, sistem de referinţă, deplasare praxionomică şi stare praxionomică. Nu e vorba numai de teme, idei şi concepte încă neelucidate sau aflate în discuţie în diverse ştiinţe sociale, între care filosofia, axiologia, etica, lingvistica, pragmatica, sociologia, psihologia, ştiinţa comunicării, politologia, ci şi de unele acceptate de specialiştii acestor discipline, dar care, privite prin fereastra praxiologiei analitice, capătă noi dimensiuni şi noi soluţii, mai precise, mai ample şi mai fiabile. Sigur că ideea sau tema multor eseuri din acest volum a fost enunţată sau tratată în cele două lucrări, dar într-un chip nesatisfăcător. Adică în mod restrâns, potrivit necesităţilor locului unde apare, dispersat, în mai multe capitole sau paragrafe, ori pur şi simplu tangenţial, fără o dezvoltare corespunzătoare importanţei sale. Mai mult, ele constituie, prin unele aspecte relevante, o continuare a cercetării din lucrările amintite, aducând nu rareori noi descoperiri privind acţiunea şi interacţiunea socială. Iată doar patru exemple: completarea tipului de interacţiune socială deja cunoscut, faţă în faţă, cu unul nou, numit faţă către fapt; descoperirea, alături de sinonimia lingvistică, de tip conceptual, a unui nou gen de similitudine între cuvinte, sinonimia empirică, de tip practic; identificarea a patru noi tipuri de pretenţii manifestate de partenerii unei interacţiuni, pretenţiile ordinative, ca bază socială pentru cele patru pretenţii discursive stabilite de Jürgen Habermas (inteligibilitatea, adevărul, justeţea şi veracitatea); relevarea deosebirii epistemologice şi practice între valorile ex ante şi cele ex post în dinamica interacţiunii sociale. (Gh. Novac)
O nouă perspectivă în ştiinţele sociale. Eseuri de praxiologie (I)
De aceeași autori...
De la aceeași editură...
Alcătuind această lucrare, am dorit să schițăm o istorie a pareneticii bizantine, punând laolaltă texte integrale și fragmente ale unor scrieri care ilustrează acest gen retoric, în limba greacă și într-o traducere adecvată. Pentru a justifica alegerea făcută și pentru a oferi cititorului cadrul teoretic pe care ne‑am întemeiat judecata, am adăugat antologiei un studiu cronologic, tematic și tipologic al speciei retorice numite îndeobște speculum principis.
Józef Mackiewicz (Petersburg 1902-1985 München), unul dintre cei mai de seamă prozatori polonezi și scriitori politici ai secolului XX. Primul autor care scrie despre trei evenimente îngrozitoare, petrecute în timpul celui de al Doilea Război Mondial: crima de la Katyń, masacrul evreilor din Ponary, la care a fost martor, și lupta cazacilor, cetățeni ai URSS și emigranți politici, care în războiul sovieto-german au luptat împotriva bolșevicilor, fiind apoi dați pe mâna acestora de către aliați, pe baza înțelegerii de la Ialta (vezi romanul Kontra).
Anul 1940 surprinde o criză a democraţiei care s-a manifestat rapid începând cu anii ’30, atunci când statele fie se prăbuşesc înspre autoritarism, fie nu pot face faţă ideologiilor şi sunt asimilate. La finalul acelui deceniu, Liga Naţiunilor a intrat în colaps, extrema dreaptă se afla în ascensiune, iar „Noua Ordine” a lui Adolf Hitler părea să constituie viitorul Europei.