Zonzon Pépette apare la Paris in 1923 la editura Ferenczi, prin intermediul binecunoscutei scriitoare Colette, care avea o deosebita simpatie pentru scriitorul André Baillon. Cartea este tradusa in germana in 1931 cu titlul Zonzon Pépette, das Strassenmädchen, insa doi ani mai tarziu editorul anunta ca toate exemplarele au fost confiscate si arse de nazisti.Intr-adevar, ca si in Povestea unei Marii, in romanul Zonzon Pépette avem de-a face cu un personaj feminin care practica cea mai veche meserie din lume cu o nonsalanta si fara urme de regret. Zonzon este o frantuzoaica ajunsa la Londra, unde face trotuarul incercand sa se fereasca de politisti si sa supravietuiasca in lumea interlopa, in care de altfel s-a adaptat perfect si unde se simte in largul ei.
Zonzon Pépette
De aceeași autori...
De la aceeași editură...
Cele mai timpurii cărți poștale ilustrând Clujul, pe care istoricii acestui domeniu le-au identificat, provin din anul 1897.
Griviţa Crăiţelor
—Tu ce crezi că e democraţia? l-am întrebat în şoaptă, aplecându-mă spre el într-un fel protector.
—Las’ că ştiu eu ce e, mi-a răspuns acoperindu-şi gura cu palma.
—Hai, zi!
—După mine e ceva pentru oameni, îi face mai egali.
—Cum?
—Ştie ea. Le deschide uşile. Democraţia e o uşernică.
Andrei Brezianu în Retragerea Aureliană
Lucrarea de față, urmărind istoria familiei și itinerarul memorandistului Ioan Rațiu, prilejuiește cititorilor o scurtă incursiune în istoria românească transilvăneană, evidențiind nucleele acesteia dezvoltate la Turda, Blaj, Sibiu și Cluj, precum și personalitățile marcante ale istoriei noastre, contemporane cu ilustrul fiu al Turzii, implicate activ în lupta de emancipare social-politică a românilor ardeleni, cu contribuții majore la realizarea României Mari.
Cititorul acestei „cărţi” să ştie că autorul ei nu este nici istoriograf, nici filolog. El este un fizician care a compus un „eseu”, acel gen literar ce se vrea un studiu liber, de proporţii reduse, asupra unei probleme. Aşa ne lămureşte Noul Dicţionar Universal al Limbii Române (NDULR). În continuare, îl voi evoca, pur şi simplu şi de multe ori, prin termenul „dicţionar”.