Zonzon Pépette apare la Paris in 1923 la editura Ferenczi, prin intermediul binecunoscutei scriitoare Colette, care avea o deosebita simpatie pentru scriitorul André Baillon. Cartea este tradusa in germana in 1931 cu titlul Zonzon Pépette, das Strassenmädchen, insa doi ani mai tarziu editorul anunta ca toate exemplarele au fost confiscate si arse de nazisti.Intr-adevar, ca si in Povestea unei Marii, in romanul Zonzon Pépette avem de-a face cu un personaj feminin care practica cea mai veche meserie din lume cu o nonsalanta si fara urme de regret. Zonzon este o frantuzoaica ajunsa la Londra, unde face trotuarul incercand sa se fereasca de politisti si sa supravietuiasca in lumea interlopa, in care de altfel s-a adaptat perfect si unde se simte in largul ei.
Zonzon Pépette
De aceeași autori...
De la aceeași editură...
Alcătuind această lucrare, am dorit să schițăm o istorie a pareneticii bizantine, punând laolaltă texte integrale și fragmente ale unor scrieri care ilustrează acest gen retoric, în limba greacă și într-o traducere adecvată. Pentru a justifica alegerea făcută și pentru a oferi cititorului cadrul teoretic pe care ne‑am întemeiat judecata, am adăugat antologiei un studiu cronologic, tematic și tipologic al speciei retorice numite îndeobște speculum principis.
Józef Mackiewicz (Petersburg 1902-1985 München), unul dintre cei mai de seamă prozatori polonezi și scriitori politici ai secolului XX. Primul autor care scrie despre trei evenimente îngrozitoare, petrecute în timpul celui de al Doilea Război Mondial: crima de la Katyń, masacrul evreilor din Ponary, la care a fost martor, și lupta cazacilor, cetățeni ai URSS și emigranți politici, care în războiul sovieto-german au luptat împotriva bolșevicilor, fiind apoi dați pe mâna acestora de către aliați, pe baza înțelegerii de la Ialta (vezi romanul Kontra).
Anul 1940 surprinde o criză a democraţiei care s-a manifestat rapid începând cu anii ’30, atunci când statele fie se prăbuşesc înspre autoritarism, fie nu pot face faţă ideologiilor şi sunt asimilate. La finalul acelui deceniu, Liga Naţiunilor a intrat în colaps, extrema dreaptă se afla în ascensiune, iar „Noua Ordine” a lui Adolf Hitler părea să constituie viitorul Europei.