Marx şi păpuşa

Marx şi păpuşa
Pret: 
45,00 lei
TVA Inclus
În stoc (4 buc.)
Domeniul: 
Beletristică
Editura: 
Casa Cartii de Stiinta
An aparitie: 
2018
Nr. pagini: 
208
Format: 
A5
ISBN: 
978-606-17-1290-8

 Traducere din limba franceză de Rodica Baconsky şi Alina Pelea

 

     „Să recunoaştem că, mai înainte chiar de a deschide cartea lui Maryam Madjidi, ceea ce frapează e titlul. Marx et la poupée (în original) nu poate să nu stârnească o reacţie, o curiozitate, fără îndoială scontate şi de autor, şi de editor. Te întrebi dacă nu ai de-a face cu o captatio benevolentiæ vizând cititorul în căutare de paradoxuri. Cu o provocare alăturând inocenţa şi reversul ei. Ca să descoperi mai apoi că şi Marx, şi păpuşa, figuri emblematice, rezumă şi proiectează totodată traiectorii existenţiale, în căutarea disperată a unui adevăr ce li se refuză cu obstinaţie. Marx, orizont precar al unei revolte ce aspiră la o ordine a echităţii, iluzie a „egalitarismului”, mobilizând speranţele unor generaţii şi sfârşind, jalnic, prin a le îngropa visele la rădăcina unui copac; păpuşa, împărtăşind acelaşi final, trădând deznădejdea unui copil care-şi vede lumea risipită, în numele unor idei ori idealuri pe care nu le înţelege.”

 

 

                                                                                                                                     Rodica Baconsky

De aceeași autori...

De la aceeași editură...

Între două lumi. Clujul în cărți poștale 1918-1945

   Plimbarea începe la gară, poarta de intrare a aproape tuturor vizitatorilor Clujului interbelic, continuă pe Calea Regelui Ferdinand, care duce de la gară spre centrul orașului, urmează apoi obiectivele principale ale pieței centrale (Piața Unirii), mai cu seamă grupul statuar al regelui Matia Corvin și Lupa Capitolina, străzile „cetății universitare” (Kogălniceanu – fosta Uliță a Lupilor, strada Universității, strada Avram Iancu), ducând apoi de-a lungul Căii Regina Maria spre piețele Ștefan cel Mare și Cuza-Vodă, unde se găsesc Teatrul Național și Catedrala Ortodoxă,

+ info
Romania, through Queen Marie’s Eyes. Identity and Construction of Self-Identification

My genuine love and passion for the Queen has been materialized in two volumes, one published in 2021, entitled Taină și sens în Povestea vieții mele, capodopera MARIEI, Regina României. Analiză narativ-discursivă, by Curtea Veche, București and the one you start flipping through its pages right now, both representing genuine approaches with direct reference to Marie’s writing talent.

+ info
Sistemul bancar românesc din Cluj. De la Marea Unire la Marea Criză Economică

Pornind de la experiența proprie, datorată profesiei sale, și fiind martor la toate schimbările și provocările petrecute în domeniu în perioada postcomunistă, Septimiu Moga a început să studieze istoria băncilor românești din România. În primul rând, atenția sa a fost îndreptată asupra băncilor transilvănene, cu accent asupra celor clujene din perioada interbelică, până la finalul crizei economice, subiect asupra căruia a stăruit în ultimii ani și a rezultat volumul de față.

+ info
Eseuri de literatură română. Ghid de studiu individual pentru bacalaureat

   Lucrarea Eseuri de literatură română. Ghid de studiu individual pentru bacalaureat nu se adresează doar elevilor de liceu, care studiază această disciplină obligatorie, indiferent de filieră şi profil, ci şi cadrelor didactice care predau limba şi literatura română, deoarece răspunde unor aşteptări diverse.

+ info