Configuraţii are, între scrierile Ioanei Em. Petrescu, cea mai vizibilă miză teoretică, exprimată cum este, „programatic”, explicit, din deschidere: după un prim capitol, intitulat ca o declaraţie de principii (Poezia ca formă de cunoaştere), capitolul al doilea se ocupă de Nivele configurative în construirea imaginii şi conține o reflecţie teoretică asupra subiectului, pe care capitolele următoare o vor relua și o vor ilustra. Punctul de plecare al acestei reflecţii este dublu: unul, de ordinul poeticii istorice („suntem în fond contemporani cu «momentul originar» în care se nasc – prin licenţele poetice de azi – locurile comune din limba română a veacului al XXI-lea”), al doilea, de teorie a poeticului („tocmai impunînd din interior realităţii tipare geometrizante independente de propria-i structură (deci de tiparele pe care le doreşte, nu cele care îi sunt date, nu cele pe care le trăieşte în ritmurile sale biologice individuale), omul, care nu încetează să fie natură, încetează totuşi să fie numai natură, pentru că el are libertatea de a se juca de-a natura, creînd asemenea ei…”).
Configuraţii
De aceeași autori...
De la aceeași editură...
Autorul s-a născut la Cluj, Kolozsvár, Klausenburg, în 1947, deci la doi ani de la terminarea celui de-al doilea război mondial. El este convins că naşterea lui nu ar fi putut avea loc dacă prima familie a tatălui său nu ar fi fost ucisă la Auschwitz de către nazişti. Asta l-a determinat să scrie aceste rînduri, deoarece el este ferm convins că viaţa lui are un sens şi a fost programată ca el să le relateze urmaşilor săi despre cel de-al doilea Holocaust şi soluţia unică predestinată marii familii evreieşti.
Eseurile de faţă atacă unele din aceste teme şi probleme şi propune o serie de soluţii din perspectiva unei noi paradigme privind acţiunea şi interacţiunea socială, dezvoltată în lucrările amintite. Ele sunt aplicaţii ale ideilor şi metodei asociate acestei ştiinţe, analiza praxionomică, bazate în principal pe şase concepte noi: praxem, regent, act pretenţional, sistem de referinţă, deplasare praxionomică şi stare praxionomică.