Lucrarea este o contribuţie semnificativă şi importantă la dosarul intelectual al unei dezbateri contemporane de actualitate.
Ioan Stanomir
***
La doar câteva zile de la începerea războiului din Ucraina, Cancelarul german Olaf Scholz vorbea despre Zeitenwende, un punct de cotitură fundamental pentru Germania. Am ales ca traducerea în limba română a acestui concept să fie titlul cărții pentru că într-adevăr agresiunea Federației Ruse în Ucraina marchează un punct de cotitură, anticipat de un alt moment calificat drept schimbare fundamental, game – changer, alipirea ilegală a Crimeii în 2014…
***
Încă înainte de începutul războiului din Ucraina s-a pus întrebarea dacă există o ideologie care poate fi numită „putinism” și dacă acest putinism poate fi considerat o nouă formă de fascism – plecând de la premisa că fascismul nu circumscrie o singură perioadă istorică, ci poate fi regăsit și în cadrul regimurilor politice actuale. Scopul demersului nostru nu este de a analiza dacă ceea ce se întâmplă în prezent în Federația Rusă a dat naștere unei ideologii politice structurate pe care o putem numi „putinism”. Premisa de la care pornim este că putinismul este o ideologie în formare, „centrată subțire”, precum populismul. Dacă fascismul se poate manifesta și în prezent, nu doar în trecut, este o întrebare deschisă și vom prezenta argumentele pro și contra acestei afirmații. De răspunsul la această întrebare depinde și asimilarea putinismului cu fascismul…
Lui Vladimir Putin îi convine războiul de uzură: nu contează pierderile de vieți omenești, important este că producția militară crește, șomajul scade, iar rușii nu mai au timp să se gândească la alternative politice, fiind absorbiți de efortul de război.
***
Ideea de bază a lui Habermas din Sfera publică și transformarea ei structurală este că, pe măsură ce avansăm în modernitate, are loc o separare a rolurilor: patronul nu mai este autor sau redactor, redactorul nu mai este patron sau autor. În România s-a întâmplat exact invers; pe măsură ce am avansat în tranziție, patronii de presă, văzând calitatea slabă a analizei politice de la propriile posturi de televiziune sau ziare, au început să creadă că oricine se poate exprima referitor la politică. Așa se face că uneori patronii de televiziune intervin în emisiuni de analiză politică, iar invitații achiesează la ideile patronului – pentru a fi în continuare invitați.
Analiza politică promovată în media este de slabă calitate în general întrucât cei care sunt chemați să se exprime nu au cunoștințe elementare despre cum funcționează sistemele politice sau, în caz de politică externă, cum se poziționează principalii actori globali. Desigur, nu se poate generaliza, apar și comentarii politice destul de valoroase. Marea problemă a tuturor comentariilor, chiar și a celor de bună calitate, este că nu se bazează pe lecturi în domeniu. Nu este nevoie să ai doctorat în științe politice pentru a comenta politica dar este nevoie să fii informat. Analiștii politici din România își extrag informația din sursele deschise, fără abonament. Marile cotidiene, săptămânale sau lunare din Occident sunt pe bază de plată pentru a accesa conținutul electronic. Puține redacții din România își asumă asemenea costuri care de fapt sunt foarte mici. Neexistând o bază de date zilnică cu presa internațională, aceasta nu poate fi oferită nici analiștilor care sunt chemați a comenta un eveniment politic. Întregul sistem se bazează pe ideea „nu se investește nimic, nu se plătește nimic”. O investiție minimală în surse de informare și plata chiar simbolică a celor chemați să joace rolul de analiști politici ar stimula competiția pentru o mai bună calitate. Deocamdată, chiar și o asemenea idee pare cu totul hazardată.
Radu Carp