„Până în 1912, Rabindranath Tagore era deja recunoscut nu doar ca un eminent poet, ci şi ca dramaturg şi nuvelist. Pe lângă această bogată activitate literară, Tagore a scris de asemenea un impresionant număr de eseuri şi discursuri în bengali, pe o varietate de teme, de la cultură şi educaţie, la religie, filosofie, politică, naţionalism, limbaj, muzică şi prozodie, ca de altfel şi jurnale de călătorie şi culegeri utile studenţilor săi de la Shantiniketan. În acest punct al creaţiei şi vieţii sale, Tagore s-a gândit să înceapă să scrie în engleză şi să traducă în limba lui Shakespeare cele mai interesante dintre scrierile sale în bengali. Printre acestea şi cele opt eseuri despre „desăvârşirea vieţii”, prezentate în faţa studenţilor de la Universitatea Harvard, în cele şase luni pe care Tagore le-a petrecut acolo în 1912-1913, eseuri reunite mai apoi sub titlul Sādhanā şi publicate pentru prima dată în 1913.” (Mihaela Gligor)
Sadhana. Desăvârşirea vieţii
De aceeași autori...
De la aceeași editură...
Cartea aceasta nu pretinde a fi literatură. Ea aduce cu umilinţă câteva pagini în plus la eterna istorie a suferinţei omeneşti. Ca si celelalte opere ale lui Baillon, ea este un act – cum ar fi un examen de conştiinţă sau confesiune. Ca atare, îşi are scopul şi intenţiile în ea însăşi. Un om se caută şi se exprimă. Este greu să te găseşti, iar dacă te găseşti e greu sa fii sincer.
Cartea aceasta spune o poveste tulburătoare şi adevărată. Dragostea filială, duioşia şi durerea neputinţei se împletesc cu obiectivitatea, simţul de observaţie şi atenţia la detalii pentru a descrie toate momentele şi situaţiile prin care trebuie să treacă o mamă care se confruntă cu două boli nemiloase, respectiv Alzheimer şi insuficienţa renală în faza de dializă.