Transilvania şi locuitorii săi

Transilvania şi locuitorii săi
Pret: 
45,00 lei (-6,67%)
42,00 lei
TVA Inclus
În stoc (2 buc.)
Domeniul: 
Beletristică
Editura: 
Casa Cartii de Stiinta
An aparitie: 
2015
Nr. pagini: 
360
Format: 
A5
ISBN: 
978-606-17-0566-8

 Această carte are ea însăşi o fascinantă poveste, dincolo de faptul că include între pagini o fascinantă istorie. Habent sua fata libelli!

        Un tânăr intelectual, Auguste de Gérando (1819-1849), eseist şi iubitor de cultură, născut din tată francez şi mamă italiancă, devenit ginerele unui conte ungur Teleki (posesorul unui palat existent şi astăzi la Satulung, în judeţul Satu Mare), a ajuns să cunoască Transilvania profundă. A avut o viaţă scurtă, dar intensă, reuşind să se implice pentru o clipă în Revoluţia de la 1848-1849, să cunoască Europa Centrală, Ungaria şi Transilvania, să scrie şi să publice (în timpul vieţii) cel puţin trei cărţi şi patru articole, între care unele despre români. Are o firească simpatie faţă de maghiari – dintre care îşi alesese soţia, cu zece ani mai mare decât el – pe care îi face cunoscuţi cu insistenţă în patria sa, Franţa, şi în restul Europei. Dar se apleacă tot cu multă curiozitate şi dorinţă de cunoaştere şi asupra românilor, pe care-i receptase în mod indirect (din lectura operei lui Jules Michelet şi din discuţii purtate cu Edgar Quinet) şi direct (în drumurile sale din Transilvania şi Părţile Vestice). Opera sa fundamentală, în două volume, rămâne La Transylvanie et ses habitants, apărută la Paris, în 1845. Autorul avea la acea dată 26 de ani şi manifesta o maturitate intelectuală surprinzătoare, un bagaj de cunoştinţe impresionant, un adevărat talent pentru limbi străine şi chiar un spirit ştiinţific de investigare a trecutului rar întâlnit la o asemenea vârstă.

         Pentru prima oară, publicul românesc are şansa să vadă, în limba română, cum erau priviţi românii pe la jumătatea secolului al XIX-lea, cum le era prezentată imaginea la Paris, zugrăvită prin pana unui observator direct şi onest. Suntem îndemnaţi nu să ne închipuim că Transilvania era mai prosperă, mai civilizată şi mai aproape de modelul occidental decât este astăzi, ci să medităm la felul în care se poate reconstitui trecutul, cum se cuvine a reflecta prezentul şi cum este realist a proiecta viitorul. Autorul – fără ură şi părtinire, după testamentul lăsat de Cornelius Tacitus – ne informează despre o lume transilvană eternă şi perenă, plină de viaţă şi de energie, pe cale să se schimbe, însă, după reţeta revoluţionară care avea să zguduie întreaga Europă. Este un exerciţiu fascinat de viziune sincronă şi simfonă asupra unei frânturi de civilizaţie europeană, izvorâtă din clasicismul greco-latin şi din valorile creştine. Cartea inaugurează Colecţia „Biblioteca valorilor transilvane” a Editurii Casa Cărţii de Ştiinţă, colecţie căreia îi dorim o existenţă perenă, menită să ilumineze minţile şi sufletele cititorilor. (Ioan-Aurel Pop)

De aceeași autori...

Transilvania şi locuitorii săi Vol. II

 Traducere de Ana-Maria Stan

           

 

            Volumul de faţă completează şi încheie ediţia în limba română a lucrării lui Auguste de Gérando – La Transylvanie et ses habitants, scrisă acum mai bine de 150 de ani şi rămasă inaccesibilă până în prezent publicului românesc în versiune integrală.

+ info

De la aceeași editură...

Păsărarul din Vilnius. Józef Mackiewicz – scriitor anticomunist

   Włodzimierz Bolecki (1952) – istoric, teoretician, critic literar, editor. Autor de studii literare, consacrate, printre altele, creației lui W. Berent, W. Gombrowicz, G. Herling-Grudziński, J. Mackiewicz, Cz. Miłosz, B. Schulz, A. Wat, S. I. Witkiewicz; de asemenea, a pregătit antologii tematice de versuri (M. Pawlikowska-Jasnorzewska, B. Leśmian, Cz. Miłosz), precum și antologia liricii de dragoste A urzi iubirea.

+ info
Solidaritatea, „taraba comunistă” și puțină filozofie

Cartea profesorului de filozofie politică Zbigniew Stawrowski vine în completarea unei perspective istoriografice aproape unilaterale, propunând separarea „fenomenului Solidaritatea” în două etape, cea a primei Solidarități, când în Polonia s-a creat o comuniune în jurul unor valori asumate de mare parte a populației, respectiv cea a acaparării mișcării de către „politicieni”, precum Lech Wałęsa, care a și devenit primul președinte democrat al statului polonez.

+ info
„Plin mi-e sufletul meu de tine, plin.” Scrisori către Elena Daniello

„Ediția de față reproduce 129 de scrisori ale lui Lucian Blaga, repartizate astfel: 101 către Elena Daniello, 24 către familia Manta (Marioara, Viorica și Cornel), 3 către Helene Rodica Daniello, 1 către H. Zambaccian, precum și mai multe însemnări ale Elenei Daniello. Dintre cele 129 de scrisori ale lui Blaga, 107 sunt absolut inedite. La acestea se adaugă patru poezii inedite, dedicate Rodicăi Daniello. (…)

+ info
  •  
  • 1 of 38