ESHATOLOGIA EPISTOLELOR 1 ŞI 2 PETRU O PERSPECTIVĂ EXEGETICO-TEOLOGICĂ

ESHATOLOGIA EPISTOLELOR 1 ŞI 2 PETRU O PERSPECTIVĂ EXEGETICO-TEOLOGICĂ
Pret: 
30,00 lei
TVA Inclus
În stoc furnizor
Domeniul: 
Teologie
Editura: 
MEGA
An aparitie: 
2020
Nr. pagini: 
236
Format: 
B5
ISBN: 
978-606-020-206-6

CUPRINS

CUVÂNT ÎNAINTE

LISTA DE ABREVIERI

1. INTRODUCERE
1.1. Eshatologia Epistolelor 1 si 2 Petru
1.2. Stadiul actual al cercetării

2. ESTE ESHATOLOGIA EPISTOLEI 2 PETRU O ESHATOLOGIE PETRINĂ? (PATERNITATEA EPISTOLEI 2 PETRU – PATERNITATE A ESHATOLOGIEI PETRINE)
2.1. Cui aparţine eshatologia din Epistola 2 Petru?
2.1.1. Asemănări între Epistola Iuda şi Epistola 2 Petru
2.2. Dovada autenticităţii ehatologiei petrine: teorii privind raportul dintre cele două Epistole
2.2.1. Aparenta prioritate a Epistolei Iuda
2.2.2. Prioritatea Epistolei 2 Petru
2.2.3. Ipoteza existenţei unor surse comune
2.2.4. Influenţa elenistă asupra Epistolei 2 Petru
2.3. Argumente pentru autenticitatea eshatologiei petrine
2.3.1. Relaţia Epistolei 2 Petru cu Epistola 1 Petru
2.3.2. Συμεὼν Πέτρος – sursa eshatologiei din 2 Petru
2.4. Concluzii

3. CONTRIBUŢIA EPISTOLEI 1 PETRU LA CONTURAREA ESHATOLOGIEI PETRINE
3.1. Judecata viilor şi a morţilor – ἀποδώσουσιν λόγον (1Pt 4,5)
3.2. Viaţa după moarte – εὐηγγελίσθη νεκροῖς (1Pt 4,6a)
3.3. Judecată şi viaţă veşnică (1Pt v 4,6b)
3.4. Sfârşitul a toate – Πάντων δὲ τὸ τέλος (4,7)

4. ESHATOLOGIA EPISTOLEI 2 PETRU
4.1. Eshatologie in Epistola 2 Petru: Caracteristică a eshatologiei petrine: certitudinea Parusiei şi explicarea întârzierii ei
4.1.1. Certitudinea Parusiei susţinută de certitudinea Judecăţii Eshatologice (2Pt 2, 3–10a)
4.1.1.1. Tema „Apă – Foc”
4.1.1.2. Pedepsirea îngerilor care au păcătuit – ἀγγέλων ἁμαρτησάντων
4.1.1.3. Potopul – „prototip” al Judecăţii eshatologice
4.1.1.4. Distrugerea cetăţilor Sodoma şi Gomora – prefigurare a Judecăţii finale
4.1.1.5. Pedeapsa celor nedrepţi în Ziua judecăţii
4.1.2. „Contestatarii” Parusiei Domnului: ἐμπαιγμονῇ ἐμπαῖκται, ἐπιθυμίας, πάντα διαμένει (2Pt 3,3–4)
4.1.2.1. Batjocura
4.1.2.2. Imoralitatea – ἐπιθυμίας
4.1.2.3 Neschimbabilitatea lumii: πάντα διαμένει
4.1.3. Argumente „pro” Parusia Domnului (2Pt 3,1–2,5–9)
4.1.3.1. Scriptura: ῥημάτων προφητῶν şi ἐντολῆς τοῦ κυρίου
4.1.3.2. Istoria lumii
4.1.3.3. Veşnicia lui Dumnezeu
4.1.3.4. Îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu: μακροθυμεῖ
4.1.4.4. Semn eshatologic: Falşi profeţi prezenţi şi viitori
4.1.4. Certitudinea Parusiei: εξει ἡ ἡμέρα κυρίου (2Pt 3,10)
4.1.4.1. ἡ ἡμέρα κυρίου – Ziua Domnului
4.1.4.2. Când vor fi toate acestea?
4.1.4.3. Timpul Parusiei şi explicaţia „întârzierii” ei
4.1.5. Lumea care a fost, lumea prezentă şi lumea care va fi
4.1.6. Concluzii: Domnul nu întârzie niciodată
4.2. Focul – element transfigurator în 2Pt 3, 10–12
4.2.1. Analiza exegetică a fragmentului 2Pt 3, 10–12
4.2.1.1. Focul care desface şi mistuie
4.2.1.2. Umblaţi în viaţă sfântă şi în cucernicie!
4.2.1.3. Venirea Zilei Domnului – cauza focului
4.2.1.4. Creştinii pot grăbi Parusia
4.2.2. εὑρεθήσεται sau κατακαήσεται? – O problemă a versetelor 10–13
4.2.2.1. Textul original grecesc
4.2.2.2. Diferitele variante existente
4.2.2.3. Textul grecesc în versiunea repunctată
4.2.3. Focul purificator – interpretarea textului 2Pt 3, 10–12
4.2.3.1 Timpul focului
4.2.3.2. Dimensiunea focului (a conflagraţiei)
4.2.3.3. Efectele focului purificator
4.2.3.4. Natura focului transfigurator – o paralelă cu FA 2,3
4.2.3.5. Sursa ideii „focului purificator”
4.2.4. Rezultatul focului transfigurator (2Pt 3,13)
4.2.4.1. Ceruri noi şi pământ nou
4.2.4.2. În care va locui dreptatea – ἐν οἷς δικαιοσύνη κατοικεῖ
4.3. Consecinţele cunoaşterii detaliilor eshatologice (2Pt 3,14–18)
4.3.1. Speranţa eshatologică: ταῦτα
4.3.2. Creştinii în timpurile eshatologice
4.3.2.1. Puritatea creştină-condiţie pentru sfinţenia eshatologică
4.3.2.2. Totul pentru Judecată
4.3.3. Atmosfera în care trăiesc creştinii – ἐν εἰρήνῃ
4.3.4. „Șansă eshatologică” – întârzierea Parusiei
4.3.5. Eshatologia petrină susţinută şi de eshatologia paulină
4.3.6. Sursa eshatologiei este Duhul Sfânt
4.3.7. Adevărurile eshatologice – ţinta batjocoritorilor
4.3.7.1. Neştiutori şi neîntăriţi în înţelegerea adevărurilor eshatologice
4.3.7.2. Tradiţie eshatologică – τὰς λοιπὰς γραφάς
4.3.8. Imperativ – φυλάσσεσθε şi αὐξάνετε
4.3.9. Concluzii

5. CONCLUZII FINALE

BIBLIOGRAFIE

De aceeași autori...

De la aceeași editură...

DIN ACTIVITATEA RELIGIOASĂ, CULTURAL-ȘTIINŢIFICĂ, ISTORICO-SOCIALĂ A CĂLUGĂRILOR BAZILITANI ROMÂNI (SECOLUL XVIII – 1948)

   Istoria bisericească şi, mai ales, istoria Bisericii Române Unite cu Roma, Greco‑Catolice, a constituit un domeniu marginalizat în perioada comunistă (excepţie fac unele centre ale exilului românesc ca München, Paris, Madrid etc.). De aceea, după 1989 s-au impus ca absolut necesare demersuri de recuperare a acestui teritoriu al cunoaşterii.

+ info
CASTRELE DACIEI DUPĂ PĂRĂSIREA LOR DE CĂTRE ARMATA ROMANĂ

„Arheologia și istoria militară a Daciei romane au fost privilegiate de cercetarea românească, fiindcă domeniul e vast și productiv. Un specific al provinciei a fost armata numeroasă (pe la anul 200, aproximativ 12–13% din armata Imperiului roman staționa în Dacia), prin urmare, militarii – singurul corp socio-profesional salariat, cu venituri fixe și regulate – dădeau tonul în cele mai variate aspecte ale vieții și civilizației romane.

+ info
CATALOGUL ABSENŢILOR CONDAMNĂRI POLITICE ALE TRIBUNALULUI MILITAR CLUJ ÎNTRE ANII 1956–1964

   „Catalogul absenţilor” şi‑a propus prezentarea într‑o variantă exhaustivă a represiunii comuniste pusă în practică de Tribunalul Militar Cluj ca şi instanţă de fond în perioada anilor 1956–1964, prin identificarea sentinţelor politice şi interpretarea condamnărilor în baza învinuirilor susţinute în instanţă de procurorii militari. Demersul nostru de identificare a persoanelor condamnate politic în sentenţierele arhivei militare din acest interval de timp şi‑a propus să umple un gol informaţional cu date preluate cu multă acurateţe.

+ info
ARNĂUŢII ÎN ŢĂRILE ROMÂNE (SECOLELE XVIII-XIX)

   Arnăuţii au fost un corp de lefegii (mercenari), de origine albaneză, prezenţi în oştile celor două ţări româneşti extracarpatice încă din secolul al XVII‑lea, după ce Mihai Viteazul a îngăduit aşezarea la nord de Dunăre a 15.000 de albanezi.

+ info