„Comunitatea germanilor din România a avut un rol aparte, semnificativ şi consistent în procesul complicat şi sinuos reprezentat de evoluţia unor spaţii etno-confesionale distincte precum Transilvania, Banat, Bucovina, Basarabia, Dobrogea, Maramureş, Crişana şi Vechiul Regat. Amprenta pe care germanii în ansamblul lor – fie că este vorba despre saşi, landleri, şvabi, ţipţeri ş.a. – şi-au adus-o în evoluţia provinciilor istorice enumerate mai sus, este lesne recognoscibilă, însă inconfundabilă, în opinia noastră, ea fundamentându‑se pe un interval temporal consistent. Istoria comunităţii germane din România este ea însăşi una deosebit de complexă, fiind alcătuită din experienţele, imaginile şi realizările saşilor transilvăneni – cei mai vechi dintre germanicii din România, alături de şvabii bănăţeni (alăturându‑i în această succintă enumerare şi pe şvabii sătmăreni), ţipţerii maramureşeni, landlerii, grupurile numeroase şi compacte ale germanilor basarabeni, dobrogeni, bucovineni şi, desigur, ale celor din Vechiul Regat. Deşi, în unele lucrări consacrate comunităţii germane, din varii motive, monarhia de Hohenzollern-Sigmaringen este adesea ignorată, se cuvine, credem, repunerea rolului acestei dinastii de origine germană în centrul atenţiei efortului de recuperare ştiinţifică, onestă, subliniind rolul important pe care această monarhie l-a avut în procesul de modernizare a statului român. Germanii s-au aflat printre comunităţile etnice care s-au manifestat deschis şi pozitiv în favoarea Unirii Basarabiei, Bucovinei, Transilvaniei, Banatului, Maramureşului şi Crişanei cu Regatul Român în 1918.
Ulterior, germanii s-au manifestat activ atât în procesul suficient de complex şi de sinuos de reconstrucţie identitară a naţiunii române, remarcându-se atât în Parlamentul Regatului României Mari, cât şi prin atitudinile susţinute în presă, adunări civice, politice, confesionale, în scopul afirmării/promovării intereselor lor legitime încurajaţi şi de conţinutul generos conceput al Rezoluţiei adoptate la Alba Iulia (1 Decembrie 1918). Aflându-se pentru prima dată în graniţele aceluiaşi stat, germanii s-au organizat rapid şi pragmatic la scara teritorială a Regatului Român, reuşind să-şi aleagă – pe fondul unei excelente culturi organizaţionale – reprezentanţi (deputaţi şi senatori) în Parlament, alături de un număr semnificativ de primari şi consilieri corespunzând unei distribuţii menţionate ca atare de către recensămintele vremii.
(...)
În contextul complicat al războiului rece, România a întreţinut şi dezvoltat relaţii economice, politice şi diplomatice aparte cu Republica Federală Germania43 (vezi contractul pentru avioanele „VFM Fokker”, semnat între 26–30 iunie 1973 în timpul vizitei în R.F.G. a lui Nicolae Ceauşescu) în cadrul cărora, problematica situaţiei şi a emigrării cetăţenilor români de etnie germană a ocupat, de fiecare dată, un loc central44. Vizitele la nivel înalt dintre cele două state, aflate pe poziţii politico-ideologice diametral opuse, au ilustrat degradarea continuă a situaţiei comunităţii germane din România, implicit, interesul şi sprijinul financiar şi logistic consistent acordat de către guvernele RFG-ului în vederea emigrării masive a acestora în spaţiul vest-german.” - fragment din Introducere
ÎN UMBRA SECURITĂŢII: EMIGRAREA GERMANILOR DIN ROMÂNIA (1962–1989)
De aceeași autori...
- ‹
- 2 of 2
De la aceeași editură...
Cuprins
INTRODUCERE 7
STUDIU DOCUMENTAR 11
Germanii din România în perioada interbelică. Scurte considerații 67
Strămutarea germanilor din România în cel de Al Treilea Reich 88
Oficializarea Grupului Etnic German din România 97
Deportarea germanilor la munca forțată în Uniunea Sovietică 104
Germanii din România după 1945: un statut juridic vulnerabil 118
Germanii din România și Conferința de Pace de la Paris, 1946 122
CONCLUZII 127
DOCUMENTE 131
„Am pornit la drum cu ideea de a reuni prozatori de vocaţie, nu neapărat şi exclusiv dintre cei afirmaţi, ba chiar căutând şi printre cât mai tineri, în jurul ideii de a selecta din şantierul lui Liviu Rebreanu pretexte narative conforme propriei sensibilităţi şi de a le continua în proze inedite, scrise de ei înşişi. Ceea ce a rezultat poate fi interpretat nu ca o reconstituire fidelă a modului de a prelucra în proză al lui Liviu Rebreanu însuşi, ci ca nişte stimulente rebreniene ale propriei creativităţi.
Volumul este o sinteză a istoriografiei medievale care pune accentul pe cultura materială a elitelor din Transilvania în perioada Evului Mediu.
Această lucrare surprinde pentru început apariția elitelor și a centrelor de producție a bunurilor din Transilvania Evului Mediu, continuând mai apoi cu locurile unde își desfășurau activitatea elitele, ca în final să se concentreze pe averi și familiile de materiale, respectiv bunuri.
„Această lucrare este de o deosebită importanță pentru istoria Bisericii noastre, o contribuție însemnată la edificarea unei imagini cât mai clare și cuprinzătoare despre istoria recentă. Cunoașterea adevărului, cu luminile și umbrele evenimentelor omenești, eliberează și conduce spre Adevăr! Acest Adevăr, pe care îl găsim numai la Dumnezeu, conduce întreaga istorie spre plinirea ei, iar noi, oamenii, suntem datori a-L sluji“. († Virgil Bercea,în „Cuvânt înainte“)
CUPRINS
Cuvânt înainte