Cartea profesorului de filozofie politică Zbigniew Stawrowski vine în completarea unei perspective istoriografice aproape unilaterale, propunând separarea „fenomenului Solidaritatea” în două etape, cea a primei Solidarități, când în Polonia s-a creat o comuniune în jurul unor valori asumate de mare parte a populației, respectiv cea a acaparării mișcării de către „politicieni”, precum Lech Wałęsa, care a și devenit primul președinte democrat al statului polonez. De altfel, Stawrowski explică în cuvântul introductiv al ediției în limba română demersul său, susținând că începuturile Solidarității au fost analizate in extenso din perspective diverse, din sfera istoriei, sociologiei, psihologiei, dar foarte puțini cercetători au acordat atenție interpretării filozofice și religioase.
*
În august 1980, când țările Europei Centrale și de Est se aflau încă sub stăpânirea regimurilor comuniste – o stăpânire al cărei sfârșit nu se întrezărea –, Polonia a cunoscut explozia Solidarității – a Solidarității scrise cu literă mare. În doar câteva săptămâni a înflorit o mișcare socială care a antrenat 10 milioane de polonezi adulți, adică aproape o treime din întreaga populație a țării. E important să conștientizăm pe deplin amploarea fenomenului. E ca și cum astăzi, dintr-o dată, de pe o zi pe alta, 50 de milioane de ruși ar refuza să asculte de Putin, ar refuza să continue să ia parte la agresiunea asupra Ucrainei și apoi, spontan, ar crea o mișcare socială pașnică ce ar transforma radical viața socială din Rusia. Astăzi, așa ceva pare absolut imposibil, dar și situația din Polonia de acum 43 de ani părea exact la fel! De aceea s-a vorbit, atunci și mai târziu – și nu fără motiv –, despre „miracolul primei Solidarități”; dar nu ai cum să înțelegi miracolele dacă nu iei în considerare dimensiunea lor cea mai profundă – cea spirituală.
Zbigniew Stawrowski
*
Să trăiești în comunism însemna să stai la coada uriașă din fața tarabei comuniste, la care se vând puține produse și multe promisiuni, cum ar fi egalitatea universală și justiția, bunăstarea generalizată, progresul neîngrădit de niciun obstacol în ceea ce privește munca, eliberarea de opresiunea de clasă, națională, rasială, pacea și, în general, fericirea omenirii. Eșecul comunismului arată că taraba… s-a făcut praf. În locul ei apare o alta, cu alți oameni, alte produse, alte promisiuni. Dar oare faptul că taraba s-a prăbușit înseamnă că s-au schimbat clienții din fața tarabei?
Józef Tischner, În umbra tarabelor comuniste
