„Produs al unei perioade de intensă fermentare emblematică, sigiliul s-a articulat drept un instrument conex culturii scrise medievale de natură pragmatică, cu rolul de a-i confirma destinatarului […] certitudinea că înscrisurile cărora i se alătură […] oglindeau voința, constatările sau înfăptuirile posesorului său, fie că acesta reprezenta o instituție cu proiecție individuală sau colectivă, fie documentele redactate fuseseră emise și sigilate exclusiv în nume propriu. […] În spațiul răsăritean al Ungariei medievale, parțial desfășurat actualmente între granițele României contemporane, cei mai prolifici emitenți ai documentelor autentificate cu sigilii au fost locurile de adeverire emergente în voievodatul transilvănean și în câteva comitate învecinate (Bihor, Cenad și Arad) […]. Cercetarea de față își propune să aducă în atenție elementul central care conferea vigoare actelor emanate din cancelariile acestor foruri, căutând nu doar resorturile de drept prin care sigiliile lor se bucurau de autenticitate în jurisprudența Ungariei medievale, ci și schimbările care s-au produs de-a lungul timpului și care au influențat practica sigilară specifică acestor instituții, confecționarea unor noi matrice sigilare, modificări și inovări ale metodelor de aplicare a sigiliilor.” (din „Introducere”)
SIGILIILE ŞI PRACTICILE SIGILARE ALE LOCURILOR DE ADEVERIRE DIN TRANSILVANIA ŞI COMITATELE ÎNVECINATE ÎN SECOLELE XIII-XIV
De aceeași autori...
De la aceeași editură...
„Cartea oferită cititorilor de Alexandru Nicolaescu dorește să‑l introducă pe cititor într‑o lume ascunsă în paginile revistei Transilvania care aducea informaţii instructive, educative, dar și cele despre mișcările culturale din Transilvania, din provinciile românești, uneori și din Europa. Descoperind această lume, autorul a desprins din ea ceea ce redactorii revistei – cu intenţie sau fără – au transmis publicului doritor dintr‑un domeniu de nișă – bibliologie, care s‑a arătat a fi de o mare bogăţie a materialului.
„Nu poate fi o simplă coincidență – fiindcă: ce anume poate însemna «coincidență» în tentativa istoricului de a înțelege trecutul?! – faptul că vremea regilor maghiari din dinastia de Anjou a fost și epoca elanurilor de întemeiere statală ale românilor. Cele izbutite se cunosc: Valahia și Moldova. Dar nu se pot trece cu vederea nici «neliniștile» din Banat și din Maramureș, unele mai dramatice, altele de o anvergură mai greu de reconstituit în ansamblul ei.
„Unul dintre cei mai importanți istorici români ai secolului XX și unul dintre cei mai valoroși istorici ardeleni din toate timpurile a fost un istoric asumat. David Prodan (1902–1992) a abordat subiecte în conformitate cu orientarea sa ideologică, a cercetat în toată complexitatea ei istoria muncii în Transilvania, s‑a preocupat să înțeleagă viața și condiția țăranului ardelean, a făcut o convingătoare radiografie asupra implicării elitei în emanciparea românilor ardeleni. A simpatizat cu efortul țăranilor și a înțeles demersul elitei.