Ediție îngrijită, studiu introductiv și notă asupra ediției de Ioan Bolovan.
Proiect editorial apărut la 150 de ani de la trecerea la cele veșnice a Domnitorului Alexandru Ioan Cuza (n. 20 martie 1820, Bârlad – d. 15 mai 1873, Heidelberg, Germania) sub egida Academiei Române, Centrului de Studii Transilvane, Institutului de Istorie „George Barițiu”, Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, Fundației „Transilvania Leaders” și Fundației „Lapedatu”.
Pe copertă: Mișu Popp, Portretul lui Alexandru Ioan Cuza, ulei pe pânză, Muzeul de Artă din Brașov.
Colecția Istorie contemporană este coordonată de Prof. univ. dr. Vasile Pușcaș.
Aceasta este, de altfel, însemnătatea, marea însemnătate a domniei lui Cuza Vodă în evoluția istorică a Statului român: tot ce s-a dobândit între 1859 și 1866, ca mari realizări politice și naționale, s-a dobândit și prin personalitatea Domnitorului. Țara a văzut-o și a înțeles-o și de aceea, încă în viață fiind, Cuza Vodă a intrat în domeniul legendei, iar după moartea sa, care a fost un adevărat doliu național, el a intrat pentru toate timpurile în istoria neamului, ca Domn al Unirii și al Marilor Reforme. (ALEXANDRU LAPEDATU)
Demersul nostru restitutiv se dorește, pe de o parte, o readucere în actualitate a unor studii temeinice semnate de Alexandru Lapedatu, pe de altă parte, un omagiu pe care Transilvania îl aduce memoriei Domnului Unirii. Într-o lume în care predomină tendința de dezintegrare statală, de contestare a ordinii geopolitice existente, în care solidaritățile sunt fie distorsionate prin manipulare subtilă, fie înlocuite de individualisme mascate sub lozinca regionalismului și izolării, recursul la modelele unificatoare și coagulatoare de energii pozitive din trecutul nostru nu foarte îndepărtat poate constitui un refugiu potrivit pentru toți cei care mai cred în existența și valorile statului național. În acest context, abordarea de către un istoric ardelean precum Alexandru Lapedatu a atâtor teme de istorie a românilor din spațiul extracarpatic devine cu adevărat exemplară și demnă de a fi pilduitoare pentru nevoia de solidarizare din prezent și mai ales din viitor. (IOAN BOLOVAN)
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a crezut în idealul unității naționale a românilor și a acționat astfel încât acesta să devină proiectul realizabil al națiunii române din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Unirea Principatelor Române (1859), sub sceptrul Domnului Cuza, a fost actul de voință și demnitate națională, care a avut un efect covârșitor asupra mișcării naționale a românilor din provinciile aflate sub stăpânire străină. De aceea, toți românii l-au considerat pe Domnitorul Alexandru Ioan Cuza drept un Părinte fondator al României moderne, care a dat sens și direcție către obiectivul desăvârșirii unității naționale și statale românești. Astfel se explică și studiile istorice dedicate lui Cuza și Unirii Principatelor de către întemeietorul Institutului de Istorie Națională de la Universitatea din Cluj, profesorul Alexandru Lapedatu. Iar o recitire a acestora ar merita să aibă și rostul de a ne readuce respectul cuvenit pentru istoria noastră națională care, prin efortul liderilor patrioți, s-a sincronizat mereu cu istoria europeană și cea universală. (VASILE PUȘCAȘ)
Cuprins
Studiu introductiv de Ioan Bolovan
Notă asupra ediției
Viața politică internă a Principatelor Unite sub Alexandru Ioan Cuza (1859–1866)
Între Cuza Vodă și Costache Negri
Austria și lovitura de stat de la 2/14 mai 1864
Austria și reforma agrară din 1864
În chestiunea dizgrațierii lui M. Kogălniceanu de către Cuza Vodă
Preludiile căderii lui Cuza Vodă
11 februarie 1866 în perspectiva istorică a trei sferturi de veac
Bibliografie selectivă
Indice de nume proprii și nume comune
