Raporturi și imagini româno-maghiare
De aceeași autori...
De la aceeași editură...
„În actualul context, al proliferării formelor, metodelor și mijloacelor de săvârșire a infracțiunilor și de ascundere a urmelor săvârșirii lor, al multiplicării cazurilor în care sunt implicate persoane cu un comportament violent extrem sau deviant, adesea consumatoare de droguri, rolul medicului legist începe încă de la locul faptei și capătă o importanță deosebită în stabilirea adevărului” (din Prefață - prof. univ. dr. Costică Voicu)
„Cartea domnului Ottmar Traşcă este masivă şi convingătoare, prin soliditatea arhitecturii interne, a documentaţiei impresionante, prin spiritul de echilibru, analizele raţionale şi constatările originale, făcute cu detaşare; este o contribuţie de valoare la cunoaşterea istoriei contemporane a României din anii celui de-al Doilea Război Mondial prin reconstituirea realistă a relaţiilor româno-germane, prezentată într-un discurs sobru, cursiv şi elegant.