Acţiunea informativă Nichita Smochină : liderul românilor transnistreni urmărit de Securitate, 1952-1962
De aceeași autori...
Volumul 26 din seria „Afaceri Orientale” oferă cercetătorilor și cititorilor interesați de relațiile româno-sovietice un important instrument de lucru, relevând soarta lui Pan Halippa după revenirea din URSS în Republica Socialistă România, organizată după modelul sovietic, aservită intereselor Kremlinului, precum și modul în care s-a pus problema Basarabiei la București în timpul regimului Ceaușescu. Astfel cum rezultă din sursele publicate de Vadim Guzun, liderul unionist nu va uita și va reproșa autorităților române, pe bună dreptate, faptul și condițiile în care a fost predat Moscovei,
„Domnul dr. Vadim Guzun este un istoric consacrat, un bun cunoscător al realităților din spațiul rusesc, țarist și sovietic în egală măsură, numeroasele sale cărți de autor, ediții de documente sau studii publicate, deja, recomandându-l drept unul dintre cei mai avizați specialiști în istoria Rusiei și a relațiilor românoruse în secolul XX. Și de această dată, domnul dr.
Colecția documentară construită de cercetătorul și diplomatul Vadim Guzun ne poartă prin lumea romantică a spionilor și rețelelor spionajului sovietic din România interbelică, prin intermediul actelor de urmărire, semnalare, investigare și constatare elaborate de agențiile specializate ale statului român.
De la aceeași editură...
„Cartea de față abordează un subiect care poată să surprindă cititorul. Importanța cercetărilor dedicate romilor nu cred că mai trebuie justificată. Romii reprezintă o componentă a peisajului istoric, social sau cultural din România, care merită toată atenția cercetării, așa după cum merită și maghiarii, sașii, evreii sau, în calitatea lor de populație majoritară, înșiși românii. Pentru cercetătorul științific, toate subiectele care pot fi trecute prin filtrul analizei științifice sunt la fel de legitime.