O nouă perspectivă în ştiinţele sociale. Eseuri de praxiologie (I)

O nouă perspectivă în ştiinţele sociale. Eseuri de praxiologie (I)
Pret: 
49,68 lei
TVA Inclus
În stoc furnizor
Domeniul: 
Filosofie. Sociologie. Psihologie
Editura: 
Casa Cartii de Stiinta
An aparitie: 
2013
Nr. pagini: 
468
Format: 
B5
ISBN: 
978-973-133-915-3

    Eseurile de faţă atacă unele din aceste teme şi probleme şi propune o serie de soluţii din perspectiva unei noi paradigme privind acţiunea şi interacţiunea socială, dezvoltată în lucrările amintite. Ele sunt aplicaţii ale ideilor şi metodei asociate acestei ştiinţe, analiza praxionomică, bazate în principal pe şase concepte noi: praxem, regent, act pretenţional, sistem de referinţă, deplasare praxionomică şi stare praxionomică. Nu e vorba numai de teme, idei şi concepte încă neelucidate sau aflate în discuţie în diverse ştiinţe sociale, între care filosofia, axiologia, etica, lingvistica, pragmatica, sociologia, psihologia, ştiinţa comunicării, politologia, ci şi de unele acceptate de specialiştii acestor discipline, dar care, privite prin fereastra praxiologiei analitice, capătă noi dimensiuni şi noi soluţii, mai precise, mai ample şi mai fiabile. Sigur că ideea sau tema multor eseuri din acest volum a fost enunţată sau tratată în cele două lucrări, dar într-un chip nesatisfăcător. Adică în mod restrâns, potrivit necesităţilor locului unde apare, dispersat, în mai multe capitole sau paragrafe, ori pur şi simplu tangenţial, fără o dezvoltare corespunzătoare importanţei sale. Mai mult, ele constituie, prin unele aspecte relevante, o continuare a cercetării din lucrările amintite, aducând nu rareori noi descoperiri privind acţiunea şi interacţiunea socială. Iată doar patru exemple: completarea tipului de interacţiune socială deja cunoscut, faţă în faţă, cu unul nou, numit faţă către fapt; descoperirea, alături de sinonimia lingvistică, de tip conceptual, a unui nou gen de similitudine între cuvinte, sinonimia empirică, de tip practic; identificarea a patru noi tipuri de pretenţii manifestate de partenerii unei interacţiuni, pretenţiile ordinative, ca bază socială pentru cele patru pretenţii discursive stabilite de Jürgen Habermas (inteligibilitatea, adevărul, justeţea şi veracitatea); relevarea deosebirii epistemologice şi practice între valorile ex ante şi cele ex post în dinamica interacţiunii sociale. (Gh. Novac)

De aceeași autori...

De la aceeași editură...

Biodisponibilitatea şi famacocinetica subcelulară

Biofarmacia și farmacocinetica și-au dobîndit un binemeritat loc în cercetarea și practica medicală și farmaceutică a ultimelor decenii, prin contribuţia la optimizarea formulării formelor farmaceutice, asigurarea bioechivalenţei medicamentelor și la siguranţa și eficienţa lor în terapia medicamentoasă.

+ info
Biodisponibilitatea citosolică a nanoparticulelor cu acizi ribonucleici de interferenţă pentru terapie moleculară

Progresele biologiei moleculare şi în special ale geneticii au deschis perspective noi în ştiinţele medicale şi farmaceutice, oferind calea pentru un diagnostic şi tratament medicamentos la nivel molecular şi genetic. Diagnosticul molecular poate detecta şi măsura prezenţa unor gene sau a unor proteine asociate unei anumite boli, ajutând la descoperirea mecanismelor cauzatoare de boală. 

+ info
Bazele anatomice ale patologiei diafragmei

Anatomia diafragmei, precum şi patologia sa, este departe de a-şi fi „spus ultimul cuvânt”. Anatomia abordată clasic sau didactic poate avea aplicaţii medicale cu rezultate destul de limitate, iar imagistica şi chirurgia, care progresează în ritm atât de debordant, necesită deseori completări şi precizări ale unor noţiuni de anatomie, care ar trebui şi acestea aduse la zi. A completa unele cunoştinţe de anatomie, având ca sursă pacientul, este o practică nu numai periculoasă, ci şi una ce poate implica aspecte etice, mai ales în chirurgie.

+ info