Undeva, pe Frontul de Vest

Undeva, pe Frontul de Vest
Autori: 
Pret: 
35,00 lei (-9,99%)
31,50 lei
TVA Inclus
În stoc furnizor
Domeniul: 
Beletristică
Editura: 
Casa Cartii de Stiinta
An aparitie: 
2021
Nr. pagini: 
224
Format: 
A4
ISBN: 
9786061718344

   „Auzisem că nemţii, mai ales ăştia capitalişti, sunt reci, inospitalieri, distanţi, neprimitori, cu aere de superioritate. Surpriză, însă. Frau Maria este plină de căldură şi ne face să ne simţim ca într-un sat maramureşean, ca în satul de origine al soţului dânsei şi al soţiei mele. Da, aceste două persoane sunt şi consăteni, şi rude, dar nu se cunosc. Chiar dacă nenea Alex ar fi rămas în ţară, tot nu ar fi fost apropiaţi, diferenţă mare de vârstă, neamuri multe, familii mari, mulţi unchi, mătuşi, verişori… Războiul face minuni uneori, apropie semenii, mai ales la necaz. Nu cred că pentru aşa ceva e nevoie de conflicte, de bătălii, de crime, sunt şi alte soluţii, cele paşnice, de înţelegere între capetele înfierbântate. De ce, oare, tânărul Alexandru, ţăran harnic maramureşean, a trebuit să-şi părăsească ţinutul, familia, pădurea, păşunea, plugul, animalele? De ce a trebuit să-şi facă viaţa printre străini? De ce, de ce, de ce?”

 

Ioan Cosmuța, în Undeva, pe Frontul de Vest

De aceeași autori...

De la aceeași editură...

Casa sufletului

  Traducere în limba română, biobibliografie, postfaţă şi note de Maria Măţel-Boatcă. Prefaţă de Chantal Deltenre.

  Această naraţiune este o ficţiune, dar ea îşi trage seva din mărturiile tuturor persoanelor întîlnite la Snagov între anii 1990 şi 1993. cartea de faţă trebuia scrisă, ca omagiu şi mulţumire adresată tuturor celor care au acceptat să-mi împărtăşească povestea lor şi care m-au primit cu atâta bucurie şi simplitate.

Chantal Deltenre

+ info
Casa nebunilor

  Cartea este o incursiune intr-o noua; lume, un microunivers patologic, reprezentat prin spitalul de psihiatrie. Impartit pe sectii si domenii, cu cei aproape cinci mii de ?locuitori? ai lui, spitalul Salp?tri?re apare ca un adevarat oras, este vazut mai degraba familiar decat grav. Lumea spitalului de nebuni se constituie intr-o replica fictional data de Baillon lumii reale, un univers ca o oglinda deformata, redand in forme sarjate realitatea deformata de conventionalism.

+ info
Casă de zi, casă de noapte

  PREMIUL NOBEL PENTRU LITERATURĂ 2018

+ info
Casa celor aleşi

    Bronisław Wildstein este unul dintre romancierii şi jurnaliştii cunoscuţi în Polonia contemporană, putenic angajaţi în schimbările survenite după căderea sistemului comunist. Atent observator al schimbărilor survenite în societatea poloneză în noul context european, Wildstein surprinde în noul său roman, Casa celor aleşi, ipostaze ale degradării umane, în urma îndepărtării de valorile tradiţionale, fundamentale, aducând de data aceasta în vizorul narativ ceea ce se întâmplă în structura şi organizarea mijloacelor de comunicare în masă. (…)

+ info