„Aceasta este Evadarea din Timp!”
Era un anumit dor, un regret, dar şi o speranţă în tonul vocii lui, iar ea înţelese că scopul acelei evadări era, pentru el, o căutare fundamentală. O preocupa însă ideea de evadare, în sine, care nu este logică decât în situaţia experimentării ei unice, care se defineşte astfel ca o soluţie definitivă, dar singulară.
Autorul s-a născut la Cluj, Kolozsvár, Klausenburg, în 1947, deci la doi ani de la terminarea celui de-al doilea război mondial. El este convins că naşterea lui nu ar fi putut avea loc dacă prima familie a tatălui său nu ar fi fost ucisă la Auschwitz de către nazişti. Asta l-a determinat să scrie aceste rînduri, deoarece el este ferm convins că viaţa lui are un sens şi a fost programată ca el să le relateze urmaşilor săi despre cel de-al doilea Holocaust şi soluţia unică predestinată marii familii evreieşti.
Eseurile de faţă atacă unele din aceste teme şi probleme şi propune o serie de soluţii din perspectiva unei noi paradigme privind acţiunea şi interacţiunea socială, dezvoltată în lucrările amintite. Ele sunt aplicaţii ale ideilor şi metodei asociate acestei ştiinţe, analiza praxionomică, bazate în principal pe şase concepte noi: praxem, regent, act pretenţional, sistem de referinţă, deplasare praxionomică şi stare praxionomică.
