„Aceasta este Evadarea din Timp!”
Era un anumit dor, un regret, dar şi o speranţă în tonul vocii lui, iar ea înţelese că scopul acelei evadări era, pentru el, o căutare fundamentală. O preocupa însă ideea de evadare, în sine, care nu este logică decât în situaţia experimentării ei unice, care se defineşte astfel ca o soluţie definitivă, dar singulară.
Cartea aceasta nu pretinde a fi literatură. Ea aduce cu umilinţă câteva pagini în plus la eterna istorie a suferinţei omeneşti. Ca si celelalte opere ale lui Baillon, ea este un act – cum ar fi un examen de conştiinţă sau confesiune. Ca atare, îşi are scopul şi intenţiile în ea însăşi. Un om se caută şi se exprimă. Este greu să te găseşti, iar dacă te găseşti e greu sa fii sincer.
Cartea aceasta spune o poveste tulburătoare şi adevărată. Dragostea filială, duioşia şi durerea neputinţei se împletesc cu obiectivitatea, simţul de observaţie şi atenţia la detalii pentru a descrie toate momentele şi situaţiile prin care trebuie să treacă o mamă care se confruntă cu două boli nemiloase, respectiv Alzheimer şi insuficienţa renală în faza de dializă.
