Catalog general
Colecția documentară construită de cercetătorul și diplomatul Vadim Guzun ne poartă prin lumea romantică a spionilor și rețelelor spionajului sovietic din România interbelică, prin intermediul actelor de urmărire, semnalare, investigare și constatare elaborate de agențiile specializate ale statului român.
Trebuie să mărturisesc de la bun început că n-sm citit în timpul din urmă o lucrare de doctorat atât de complexă și de ambițioasă ca mod de concepție și ca formulă de realizare precum aceasta oferită de Dna Adriana Strâmbu, căreia cu greu i s-ar mai putea aduce unele sugestii și completări. Dânsa s-a străduit s nu lipsească nimic din ingredientele unei lucrări de succes, de la partea teoretică la cea practică, de la abordarea mitologică la literatură, arte plastice sau film și de aici la mărturiile unor informatori, până la o bibliografie cât mai extinsă.
„Un capitol determinant în viața scriitoarei Olga Caba - credem noi - a fost relația cu Erica Tecău, cu 11 ani mai tânără, cu care, până la urma, în urma unor evenimente ce țineau pentru lumea din jur de domeniul scandalului, anormalului, neverosimilului, în urma unei operații de sex devenind Tecău Eric, la 30 de ani, s-a căsătprot și i-a devenit soție. (...) Dosarele Securității menționează evenimentul doar cronologic, fără nicio apreciere.
"O nouă carte – necanonică – vine să ne amintească despre marele rege al Ungariei, Matia Corvin, cel de spiță româno-maghiară, cel cu nume de apostol, cel care a apărat, alături de „atletul lui Hristos” Ștefan cel Mare al Moldovei, civilizația europeană și care era numit în epocă „crăișorul românilor” (Valachorum regulus).