Singuri în Univers?

Singuri în Univers?
Pret: 
45,00 lei
TVA Inclus
În stoc (2 buc.)
Domeniul: 
Turism
Editura: 
Casa Cartii de Stiinta
An aparitie: 
2018
Nr. pagini: 
298
Format: 
A5
ISBN: 
978-606-17-1344-8

    „Lucrarea de faţă reprezintă o continuare a unor preocupări anterioare ale autorului referitoare la originea vieţii, cuprinse în cartea intitulată "PULBERE DE STELE: Ipoteze şi teorii privind originea vieţii pe Pământ", ce a apărut la Editura Academiei Române (Tarba, 2014).

   Problema originii vieţii pe cale naturală este una extrem de complexă şi, evident, dificilă, ea presupunând, pe lângă stăpânirea biologiei, cunoştinţe multiple din domenii foarte variate, precum astronomie, fizică, chimie şi geologie. În cartea menţionată mai sus am argumentat că problema originii vieţii nu poate fi separată de cea a evoluţiei vieţii, pentru că însăşi apariţia vieţii pe cale naturală poate fi şi trebuie înţeleasă numai pe cale evolutivă.

     Cartea de faţă încearcă să răspundă unei întrebări chiar mai des întâlnite decât cea privind originea vieţii. În esenţă, această întrebare veche de când există omenirea este prezentă în titlul cărţii. Probabil că aproape fiecare dintre noi ne-am întrebat (şi nu odată!): suntem, oare, singuri în Univers? Suntem singura fiinţă cugetătoare din acest univers al nostru atât de vast, încât nu-i cunoaştem marginile, ci doar i le bănuim? Acesta este un univers ale cărui limite sunt împinse tot mai departe pe măsură ce cercetarea astronomică şi astrofizică avansează. Se descoperă tot mai multe galaxii, tot mai multe stele şi tot mai multe planete extrasolare (pe scurt, exoplanete). Un lucru rămâne însă ferm şi neclintit. Oricât de departe am pătrunde cu mijloacele noastre de investigare, Universul arată mai mult sau mai puţin la fel şi mai ales demonstrează că se supune aceloraşi legi pe care le cunoaştem deja. Nu există nici o excepţie. Atunci de ce am fi noi atât de singulari, atât de extraordinari încât să nu avem egal?! Chiar dacă, în ciuda eforturilor noastre, nu avem deocamdată semne sigure că ar exista o altă civilizţie asemenea nouă, oare nici măcar forme mai simple de viaţă să nu existe şi pe alte planete? Acestea şi alte întrebări conexe sunt cele la care vom încerca să răspundem, în mod logic şi argumentat, bazat pe ceea ce se ştie deocamdată despre viaţa pe Pământ (singura formă cunoscută până acum), dar şi pe ceea ce se cunoaşte despre Univers, în general, şi mai ales despre galaxia noastră şi sistemul nostru solar, în particular, fără a ignora, totodată, capacităţile de extrapolare şi previziune ale ştiinţei.”

 

                                                                                                                                                                           Autorul

De aceeași autori...

De la aceeași editură...

OGLINZI ALE PRINCIPILOR ÎN BIZANȚ

Alcătuind această lucrare, am dorit să schițăm o istorie a pareneticii bizantine, punând laolaltă texte integrale și fragmente ale unor scrieri care ilustrează acest gen retoric, în limba greacă și într-o traducere adecvată. Pentru a justifica alegerea făcută și pentru a oferi cititorului cadrul teoretic pe care ne‑am întemeiat judecata, am adăugat antologiei un studiu cronologic, tematic și tipologic al speciei retorice numite îndeobște speculum principis.

+ info
Cazul Masacrului de la Katyń

Józef Mackiewicz (Petersburg 1902-1985 München), unul dintre cei mai de seamă prozatori polonezi și scriitori politici ai secolului XX. Primul autor care scrie despre trei evenimente îngrozitoare, petrecute în timpul celui de al Doilea Război Mondial: crima de la Katyń, masacrul evreilor din Ponary, la care a fost martor, și lupta cazacilor, cetățeni ai URSS și emigranți politici, care în războiul sovieto-german au luptat împotriva bolșevicilor, fiind apoi dați pe mâna acestora de către aliați, pe baza înțelegerii de la Ialta (vezi romanul Kontra).

+ info
Anul 1940 în istoria Europei. Între expansiune și declin

Anul 1940 surprinde o criză a democraţiei care s-a manifestat rapid începând cu anii ’30, atunci când statele fie se prăbuşesc înspre autoritarism, fie nu pot face faţă ideologiilor şi sunt asimilate. La finalul acelui deceniu, Liga Naţiunilor a intrat în colaps, extrema dreaptă se afla în ascensiune, iar „Noua Ordine” a lui Adolf Hitler părea să constituie viitorul Europei.

+ info