„Până în 1912, Rabindranath Tagore era deja recunoscut nu doar ca un eminent poet, ci şi ca dramaturg şi nuvelist. Pe lângă această bogată activitate literară, Tagore a scris de asemenea un impresionant număr de eseuri şi discursuri în bengali, pe o varietate de teme, de la cultură şi educaţie, la religie, filosofie, politică, naţionalism, limbaj, muzică şi prozodie, ca de altfel şi jurnale de călătorie şi culegeri utile studenţilor săi de la Shantiniketan. În acest punct al creaţiei şi vieţii sale, Tagore s-a gândit să înceapă să scrie în engleză şi să traducă în limba lui Shakespeare cele mai interesante dintre scrierile sale în bengali. Printre acestea şi cele opt eseuri despre „desăvârşirea vieţii”, prezentate în faţa studenţilor de la Universitatea Harvard, în cele şase luni pe care Tagore le-a petrecut acolo în 1912-1913, eseuri reunite mai apoi sub titlul Sādhanā şi publicate pentru prima dată în 1913.” (Mihaela Gligor)
Sadhana. Desăvârşirea vieţii
De aceeași autori...
De la aceeași editură...
Autorul îşi propune în această carte, să ofere o perspectivă optimistă cu privire la conţinutul „testamentului original”, la tiparul Fiinţei Absolute şi cum din aceasta şi spre aceasta, fiinţa umană „tresare” existând. Autorul explică această „tresărire spirituală” a fiinţei umane din mediul perisabilului şi al muririi în mediul transcendent ţintit, având rostul întâlnirii cu Persoana Divină, cu realitatea existenţei lui Dumnezeu.
O carte dinamică şi inspirată! Nu trebuie să fii atlet sau celebritate ca să apreciezi sentimentele şi emoţiile din această carte… trebuie să fii o fiinţă umană!
„Îți amintești? Ce frumos era. Totul era atât de frumos. Tu și eu – pe potecă. La adăpostul copacilor. Eu înainte, tu în urma mea. Lumina atunci când ajungeam, razele soarelui răsfirându-se în iarbă. Descuiam, intram. Vedeam că totul e în regulă, toate erau la locul lor. Că nimeni nu călcase pe acolo.
„Livia, fiica unică a lui Titu Liviu Maiorescu, spiritul director al „Junimii”, este înmormîntată la cimitirul Bellu, lîngă sepultura tatălui său, după o viaţă trăită mai mult pe alte meleaguri. Ei, la vîrsta adolescentină, în deceniul 1880, îi dedicase Creangă primele capitole ale Amintirilor din copilărie, care fac parte din cultura literară românească de bază, întipărită în minţile noastre infantile la începuturile şcolirii. Data morţii Liviei pe care o găsesc în surse biografice este 1946.