Serendipitate în medicină

Serendipitate în medicină
Pret: 
45,00 lei
TVA Inclus
În stoc furnizor
Domeniul: 
Medicină. Farmacie. Sănătate
Editura: 
Casa Cartii de Stiinta
An aparitie: 
2019
Nr. pagini: 
270
Format: 
A5
ISBN: 
978-606-17-1427-8

   O aserţiune răutăcioasă şi nemeritată la adresa celor care predau cunoştinţe medicale în domenii şi la niveluri diferite spune că „cine ştie medicină o practică, iar cine nu, îi învaţă pe alţii”. În ceea ce mă priveşte, le-am făcut pe amândouă de-a lungul celor 50 de ani de carieră petrecuţi în aceeaşi instituţie de învăţământ, unde am predat disciplina care poate fi numită „abecedarul medicinii clinice” – semiologia sau „ştiinţa şi arta diagnosticului” – dar în paralel, am fost atras şi de domenii care la vremea respectivă erau mai degrabă „uitate”, cum ar fi reumatologia, o specialitate care tocmai îşi revendica identitatea, şi educaţia sau pedagogia (de fapt andragogia) medicală. În fiecare dintre acestea am „sem(ă)nat” câteva volume, fie acestea manuale, monografii sau tratate, a căror bună primire din partea studenţilor şi a publicului mi-au întreţinut dorinţa de a continua.

     Pe tot parcursul devenirii profesionale am fost fascinat de ceea ce poate fi numit „miracolul” progresului accelerat în medicină şi disciplinele conexe, dar relativ târziu mi-am dat seama că multe dintre realizările domeniului nu sunt rodul, cum se spunea odată, „acumulării cantitative”, ci al „saltului calitativ” care adesea îi urmează, dar care poate surveni şi ca un eveniment aparent de sine stătător, în condiţiile care circumscriu noţiunea de serendipitate. Acestei forme insolite de progres în cunoaştere îi este consacrat prezentul volum.

                                                                                                                                                                           Autorul

 

                                                                           CUPRINS

 

  Cuvânt-înainte. 11

  PARTEA I

  Capitolul I. Originile și destinul unui cuvânt care a făcut epocă. 15

  Capitolul II. Două cazuri de serendipitate avant la lettre: Arhimede și Newton  30

  Arhimede și momentul Eureka. 30

  Sir Isaac Newton și momentul Aha. 33

  Capitolul III. Conținutul și evoluția  noțiunii de serendipitate. 37

  Despre șansă. 40

  Sagacitatea. 46

  Rezultatul valoros. 50

  Capitolul IV. Serendipitatea în pregătirea profesională și practica medicală  51

  Serendipitatea și învățământul medical 51

  Serendipitatea și practica medicală. 55

  PARTEA A II-A

  Capitolul V. Cunoștințe medicale. 65

  1. Lumea microscopică. 65

  2. Ciuma. 68

  3. Vitamina C.. 69

  4. Daltonismul 73

  5. Cu mâinile curate… 77

  6. Beri-beri 81

  7. Anafilaxia. 85

  8. Angiogeneza. 87

  9. Antigenul Australia. 90

  10. Helicobacter pylori 93

  11. West Nile Fever. 96

  Capitolul VI. Serendipitatea și descoperirea medicamentelor. 98

  12. Chinina. 102

  13. Mercurul pentru tratarea sifilisului 107

  14. Digitala. 109

  15. Edulcorantele de sinteză. 112

  16. Nitriții pentru angina pectorală. 116

  17. Diabetul zaharat și insulina. 119

  18. Salvarsanul 122

  19. De la gazul de luptă la chimioterapia antineoplazică. 126

  20. Diureticele mercuriale. 129

  21. Penicilina (Mucegaiul salvator) 131

  22. Streptomicina. 140

  23. Cefalosporinele. 142

  24. Warfarina. 145

  25. Cisplatina. 148

  26. LSD.. 151

  27. Dramamina. 155

  28. Litiul 157

  29. Bacitracina. 160

  30. Alcalozii din Vinca. 162

  31. Disulfiramul 164

  32. Valproatul 167

  33. Trichologie. 168

  34. Resurecția talidomidei 173

  35. Magainine si cecropine. 177

  36. Botox. 179

  37. Sildenafilul 182

  38. Fen-Phen. 187

  39. Aurul și alte medicamente antireumatice. 190

  Capitolul VII. Tehnici și tehnologii în medicină. 194

  40. Vaccinarea. 194

  41. Percuția și auscultația. 199

  42. Colorația Gram… 204

  43. Anestezia generală prin inhalare. 206

  44. Razele X.. 214

  45. Aplicațiile razelor X.. 219

  46. Soluția Ringer 225

  47. „Testul Pap”. 227

  48. Lentilele intraoculare. 229

  49. Grefa arterială. 234

  50. Diatermia cu microunde. 236

  51. Osteointegrarea. 238

  52. Stimulatorul cardiac implantabil 241

  53. Tehnica „sigilării” durale. 244

  54. „Acul în butonieră”. 246

  Bibliografie. 249

De aceeași autori...

De la aceeași editură...

Biodisponibilitatea citosolică a nanoparticulelor cu acizi ribonucleici de interferenţă pentru terapie moleculară

Progresele biologiei moleculare şi în special ale geneticii au deschis perspective noi în ştiinţele medicale şi farmaceutice, oferind calea pentru un diagnostic şi tratament medicamentos la nivel molecular şi genetic. Diagnosticul molecular poate detecta şi măsura prezenţa unor gene sau a unor proteine asociate unei anumite boli, ajutând la descoperirea mecanismelor cauzatoare de boală. 

+ info
Bazele anatomice ale patologiei diafragmei

Anatomia diafragmei, precum şi patologia sa, este departe de a-şi fi „spus ultimul cuvânt”. Anatomia abordată clasic sau didactic poate avea aplicaţii medicale cu rezultate destul de limitate, iar imagistica şi chirurgia, care progresează în ritm atât de debordant, necesită deseori completări şi precizări ale unor noţiuni de anatomie, care ar trebui şi acestea aduse la zi. A completa unele cunoştinţe de anatomie, având ca sursă pacientul, este o practică nu numai periculoasă, ci şi una ce poate implica aspecte etice, mai ales în chirurgie.

+ info
Aventurile lui Sindbad Marinarul

În toate cele șapte aventuri transpar particularități proprii poeziei. În primul rând, varietatea peisajului situat, de multe ori, la granița dintre real și fantastic. În al doilea rând, prezența visului în structura fiecărei povestiri, căci doar în vis se pot petrece asemenea miracole. Datorită visului și visării, Sindbad pătrunde într-o lume primordială, necunoscută, fabuloasă, extinzând zona cunoașterii cu reprezentări și entități intuitive, create, neîntâlnite în universul cotidian.

+ info
Aventurile lui Matiaş Corvin la Cluj

“Dragii mei, vi-l prezint pe regele Matiaş”, cu aceste cuvinte Ovidiu Pecican ne invită într-o călătorie în timp, împreună cu regele Matiaş, pe vechile străzi ale Clujului. Mergem la hanul lui Mehffi unde regele Matiaş s-a născut, îl însoţim în Piaţa Mare, în Grădina Iepurilor, pe strada Fânului, într-o călătorie în văzduh şi chiar pe sub apele învolburate ale Someşului, pe firul unor întâmplări pline de miez şi de înţelepciune.

+ info