Anatomia diafragmei, precum şi patologia sa, este departe de a-şi fi „spus ultimul cuvânt”. Anatomia abordată clasic sau didactic poate avea aplicaţii medicale cu rezultate destul de limitate, iar imagistica şi chirurgia, care progresează în ritm atât de debordant, necesită deseori completări şi precizări ale unor noţiuni de anatomie, care ar trebui şi acestea aduse la zi. A completa unele cunoştinţe de anatomie, având ca sursă pacientul, este o practică nu numai periculoasă, ci şi una ce poate implica aspecte etice, mai ales în chirurgie. Studiile anatomice, pe arii topografice restrânse, pe un număr cât mai mare de cazuri (pentru variante), cu notarea unor parametri ai întregului corp (sex, vârstă, stare de nutriţie, măsurători antropometrice etc.), pot aduce un aport informaţional, cerut de disciplinele cu ritm accelerat de progres (imagerie, chirurgie). Încadrarea noţiunilor dobândite între cele de biologie a dezvoltării, genetică, biomecanică etc. aduc o nouă lumină asupra cauzalităţii formelor şi structurilor studiate şi pot reprezenta, uneori, cheia unor procedee operatorii salutare.
Anatomia, una dintre cele mai vechi (nu învechită!) ramuri ale medicinii, rămâne baza studierii acesteia şi constituie sursă de inspiraţie şi perfecţionare pentru specialişti, cu condiţia să fie permanent completată şi revizuită, fără teama anatomiştilor că nu se mai poate adăuga nimic nou. Atitudinea unor „specialişti” de subevaluare a anatomiei necesare pentru studenţi sau a celei pentru imagişti, chirurgi etc. are două cauze: ignoranţa unora şi lipsa de „productivitate” a anatomiştilor, scuzabilă până la un punct (posibilităţi materiale reduse, timp disponibil insuficient pentru cercetare şi chiar un nivel scăzut de pregătire ale unora).
Această ediţie nouă, privind diafragma toracoabdominală, conţine, faţă de Anatomia clinică a diafragmei, ediţia 1990, pe lângă un număr mai mare de pagini, o serie de ajustări şi completări, care se impun ca rezultat al progreselor imense realizate în multe domenii ale biologiei, medicinei şi tehnologiei. Unele informaţii nu doar completează, ci chiar modifică radical unele concepţii care existau înainte de 1990 privind anatomia şi biologia dezvoltării diafragmei.
Imensa cantitate de informaţii care stă la dispoziţie azi este greu sau imposibil de sistematizat şi inclus într-o publicaţie, cum este cea de faţă. Totuşi, strădania a existat şi durata preocupărilor faţă de subiect a depăşit 45 de ani.
Autorul
