UNIVERSUL BIBLIOLOGIC ÎN PAGINILE REVISTEI TRANSILVANIA 1868–1918

UNIVERSUL BIBLIOLOGIC ÎN PAGINILE REVISTEI TRANSILVANIA 1868–1918
Pret: 
35,00 lei
TVA Inclus
În stoc (2 buc.)
Domeniul: 
Istorie, istoria artei & fotografie
Editura: 
MEGA
An aparitie: 
2020
Nr. pagini: 
258
Format: 
B5
ISBN: 
978-606-020-266-0

„Cartea oferită cititorilor de Alexandru Nicolaescu dorește să‑l introducă pe cititor într‑o lume ascunsă în paginile revistei Transilvania care aducea informaţii instructive, educative, dar și cele despre mișcările culturale din Transilvania, din provinciile românești, uneori și din Europa. Descoperind această lume, autorul a desprins din ea ceea ce redactorii revistei – cu intenţie sau fără – au transmis publicului doritor dintr‑un domeniu de nișă – bibliologie, care s‑a arătat a fi de o mare bogăţie a materialului. Investigat la un secol și jumătate, conţinutul cărţii de faţă prezintă într‑o formă „pas cu pas” tot ceea ce reprezintă tema cărţii în preocupările înaintașilor

Apariţia revistei Transilvania se află în strânsă legătură cu primii ani de funcţionare a Asociaţiunii transilvane pentru literatura română și cultura poporului român, supranumită în istoriografia românească Astra, revista devenind organul său oficial. În Transilvania multietnică sașii se întruneau într‑o asociaţie proprie – Verein für Siebenbürgische Landeskunde – cu publicaţia periodică Vereinsarchiv și Korrespondenzblatt, iar intelectualitatea maghiară își avea societatea Erdélyi Múzeum cu un periodic propriu cu același nume. Cu o destul de mare întârziere faţă de presa europeană și chiar și cea românească, revista Transilvania va ocupa destul de repede după apariţie un loc în universul cultural al Transilvaniei. Evoluţia și conţinutul revistei, ca și longevitatea sa i‑au rezervat acesteia un loc stabil pe scena culturală românească de la apariţie până în zilele noastre. Temele abordate și autorii lor sunt nelipsiţi din Bibliografia publicaţiilor periodice românești, iar oferta online a revistei de pe site‑ul Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” din Cluj‑Napoca vine în ajutorul cercetătorilor.” (din „Cuvânt înainte”)

De aceeași autori...

De la aceeași editură...

METAMORFOZE SOCIALE ÎN UMBRA MARXISM-LENINISMULUI. EDUCAŢIA ADULŢILOR ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ (1948–1958)

   Regimul comunist a oferit educaţiei adulţilor un loc privilegiat în rândul politicilor sale de reconstrucţie a societăţii conform noilor dogme ideologice. Materializarea practică a reprezentat nu doar adoptarea modelului sovietic, ci şi convingerea liderilor politici autohtoni că adeziunea maselor la noul regim nu putea fi realizată altfel decât prin investiţii materiale şi umane în acest segment al educaţiei.

+ info
PAPA ŞI EPISCOPII. MONARHIA PONTIFICALĂ ÎN SECOLELE AL XII‑LEA ŞI AL XIII‑LEA

  Din vremurile în care Biserica şi-a modelat ierarhia guvernamentală pentru a se conforma structurii Imperiului Roman târziu, constituţia ei a fost monarhică. Timp de secole constituţia Bisericii nu a fost supusă unei analize serioase. Oricum, în timpul secolului al XI‑lea, rolul propriu‑zis pe care Biserica îl are în societate a devenit un subiect de dezbateri intense, generând o vastă literatură de tratate polemice înverşunate, iar drepturile şi datoriile Papei au început să fie examinate cu o atenţie nemaiîntâlnită.

+ info
GRAVORII ÎN LEMN DE LA BLAJ (1750-1830)

Xilogravura are o tradiție foarte veche, fiind întâlnită, încă din a doua jumătate a mileniului 1, ca o tehnică de multiplicare grafică în Orientul îndepărtat. Dar, într‑un scop diferit, procedeul era folosit în anumite țări ale lumii cu mult timp înainte, servind la imprimarea decorativă a țesăturilor, a ceramicii și a cărămizilor ornamentate cu diverse motive.

Gravura în lemn sau xilogravura („xylon” în limba greacă înseamnă „lemn”) se realizează prin imprimarea pe hârtie a unui desen incizat în relief pe o placă de lemn (clișeu).

+ info
NUME ȘI IMAGINI: SEMIOTICA VERBALULUI PICTURAL

   Cartea elaborată de Anamaria-Paula Mădăras abordează o temă inedită în spațiul științific și cultural românesc. Având la bază un demers interdisciplinar legat de relația dintre onomastică și artă, mai exact pictura, lucrarea încearcă „să realizeze o interpretare a tablourilor prin prisma teoriilor numelui propriu, să efectueze o tipologie a titlurilor, să examineze pseudonimele artiștilor, să analizeze semnătura ca nume, etimologia numelor curentelor artistice, precum și inserția titlului și a textelor în interiorul tabloului”.

+ info