„O datorie îndeplinită faţă de bunicul meu defunct, publicarea postumă a memoriilor sale din anii deportării în URSS, scrise în anii 1979-1981 şi, la vremea respectivă, circulate pe sub mână: „Torentul de sub punte” a fost declarat de autorul său, Gabriel Becke, roman autobiografic, dar este mai degrabă un document istoric, o relatare de martor ocular asupra unui fenomen istoric din care şi-a tras inspiraţia şi cel mai recent laureat al Premiului Nobel născut în România, Herta Muller.
(....) Romanul are autenticitatea memoriilor unui participant direct, care, la treizeci de ani de la întoarcerea în ţară, în urma unei sugestii făcute de o cunoştinţă întâmplătoare, un alt călător dintr-un compartiment de tren, s-a decis să-şi pună amintirile pe hârtie, ca să nu se stingă odată cu el. De asemenea, de la bun început, „Torentul de sub punte” a fost scris în limba română şi adresat unui public românesc, asemenea interlocutorilor din tren, a numeroaselor rude ale soţiei de etnie română şi, în general, al românilor din istoria cărora face parte şi acest episod. Care este marcat de altfel prin exponatele dintr-una dintre celulele Memorialului de la Sighet.” (editorul)
Torentul de sub punte
De aceeași autori...
De la aceeași editură...
Ediţie îngrijită şi adnotată de Mircea-Cristian Ghenghea şi Iulian Pruteanu-Isăcescu
Cuvânt înainte de Mihai Cojocariu
„La distanță de aproape două secole se îngăduie, se recomandă chiar redefinirea figurii unei personalități, dacă imaginii pe care i-a făurit-o posteritatea, i se pot adăuga dimensiuni noi, din anumite perspective mai profunde și mai veridice decât cele considerate până acum autentice. Astfel se conturează și personalitatea lui Miklós Wesselényi, ca una care a fost dedicată bunului comun, al colectivității, în mijlocul căreia a trăit și s-a distins, prin angajamentul său, în lupta dusă pentru cauza progresului politic și social.
În condiţiile în care investigaţia istorică era subordonată unor comandamente extraprofesionale ale regimului totalitar, cercetarea regională, monografiile şi mai ales biografiile au fost marginalizate, unele, ce contraveneau liniei partidului - interzise pur şi simplu, în favoarea unor demersuri aşa-zis „generale”, care serveau o istorie oficială. În consecinţă, istoricii au renunţat ori au fost nevoiţi să renunţe la realizarea biografiilor unor personalităţi ale istoriei româneşti.