Istoriografia domniei lui Ștefan cel Mare a devenit imensă. Extensiunea ei nu are legătură cu sanctificarea voievodului, ci se prelungește dintr-o conștiință mult mai comună, perfect surprinsă încă de către Mihail Kogălniceanu: Ștefan ar fi lăsat o moștenire atât de prodigioasă, încât te izbești la tot pasul de ea, copleșit și magnetizat.
„Anonim transilvănean”: aceasta era, și încă este, eticheta cea mai frecvent întâlnită în legătură cu picturile vechi transilvănene expuse sau păstrate în muzee și colecții din România și din străinătate. Artiștii locului de dinaintea anului 1600, doar arareori au o identitate proprie alta decât cea artistică revelată de opere. Cele câteva nume menționate recurent în literatura de specialitate sunt clar dominate de numărul „meșterilor” anonimi.
„Semințele acestei cărți au fost plantate pentru prima oară în terenul fertil de la Berkeley. Ele au fost apoi acoperite de mâlul extrem de bogat și copleșitor al arhivelor din Istanbul și Cairo, care au oferit nutrienții necesari răsăririi primilor vlăstari. Apele dătătoare de viață ale universității Stanford au ajutat aceste mlădițe să crească, iar soarele și energia de la universitatea Yale au dus la apariția roadelor. Din fericire, în natură trecerea de la semințe la rod este mult mai scurtă decât drumul parcurs de această carte.
„Acest volum este rezultatul unui proiect de cercetare focalizat pe interacţiunea dintre ofiţerii armatei habsburgice şi societatea civilă, o abordare originată prioritar în istoria socială şi nu în cea militară. De altfel, dintre cei trei editori ai volumului, doar Csaba Horváth este un specialist în istorie militară.
