Securitatea, a cărei existenţă a numărat 41 de ani, a avut perioade în care personalul său a depăşit cifra de 22.000 de oameni (excludem aici numărul cadrelor din Trupele de Securitate). (…) Practic, nu a existat nici un domeniu de activitate socială care să nu fi reprezentat un obiectiv pentru Securitate. De la procesele de producţie din unităţile industriale, până la situaţia din licee şi facultăţi sau din spitale, de la foştii membri ai partidelor politice interbelice şi până la diplomaţii trimişi peste hotare, actori, jurnalişti, sportivi, magistraţi, tot şi totul trebuia cunoscut, căci „guvernul unui stat totalitar poate considera toate persoanele care nu fac parte din partidul de guvernare drept actuali sau potenţiali duşmani”. Evident, nici membrii P.C.R. sau chiar unii dintre liderii partidului nu erau la adăpost de urmărirea informativă, după obţinerea aprobărilor de rigoare din partea „conducerii superioare de partid”.
Lucrarea este destinată, deopotrivă, publicului larg, neiniţiat în avatarurile instituţiei, dar şi (mai ales!) cercetătorilor istoriei regimului comunist (istorici, sociologi, politologi), precum şi viitorilor specialişti (studenţi şi doctoranzi la facultăţi de profil). Nu în ultimul rând, am avut în vedere, ca public-ţintă, jurnaliştii şi reporterii din diversele mass-media, foarte interesaţi şi activi în a scrie despre Securitate, dar aflaţi, din nefericire, în numeroase ocazii, captivi ai unor şabloane de abordare şi interpretare, unele vechi de zeci de ani.
Florian BANU, Liviu ȚARANU
Securitatea 1948-1989 – Monografie. Volumul I, ediția a II-a
De aceeași autori...
De la aceeași editură...
Prefață Lucian Nastasă-Kovács și Ottmar Trașcă
Prefață
Lucrarea este o contribuţie semnificativă şi importantă la dosarul intelectual al unei dezbateri contemporane de actualitate.
Ioan Stanomir
***
Autorul dovedeşte o incredibilă abilitate de a trata critic sursele – foarte numeroase, diverse şi, de multe ori, contradictorii – şi de a asambla datele extrase într-o naraţiune pe cât de luxuriantă, pe atât de coerentă. Nu doar că reuşeşte să aducă foarte multe informaţii noi, dar şi relevă cu claritate ce se cunoaşte, ce se poate intui/bănui şi ce nu se poate spune în stadiul actual al cercetării. Sunt convins că lucrarea va avea o receptare justă, determinând schimbări majore de interpretare în ceea ce priveşte atât interbelicul, cât şi comunismul românesc.
Mihai Ghițulescu
- ‹
- 5 of 5