„Ideea unei lucrări de vastă topografie arhitecturală, extinsă pe un segment temporal masiv, s-a născut din constatarea impasului ideatic în care se găsește arhitectura ecleziastică greco-catolică contemporană. Meditația asupra cauzelor care au condus la situația actuală a relevat câteva elemente importante și în contextul demarării acestui studiu. Una dintre primele constatări ale cercetătorului istoriei arhitecturale din ambianța acestei confesiuni transilvane este necesitatea studiului acestui domeniu începând cu nivelul de bază. În anul 2008, când a fost iniţiată această cercetare, istoriografia artistică română nu oferea alte lucrări axate pe această temă decât cele din perioada comunistă, cu anatemele specifice aruncate asupra greco-catolicismului. Dacă istoriografia românească a recuperat enorm în ultimul deceniu, în ceea ce priveşte studiul Bisericii Greco‑Catolice din Transilvania – începând cu aspectele organizării instituționale și până la elementele istorico‑identitare – evoluția nu a fost similară sub aspectul cunoașterii și al recuperării creației artistice aferente, din perspectiva acestui comanditar unic: Biserica Română Unită.1 Singurele informații îmbucurătoare vin dinspre comunitatea istoricilor de artă străini interesaţi de studiul acestui subiect şi care tratau caracterul european al greco‑catolicismului, ieşind din cadrele naţionale, cu toate posibilităţile comparative furnizate de acest aspect.” - fragment din Introducere
PROGRAMUL ARHITECTURAL AL BISERICII ROMÂNE UNITE CU ROMA EPISCOPIA DE GHERLA ȘI CLUJ-GHERLA (1853–1947). TENDINȚE STILISTICE ÎNTRE ORIENT ȘI OCCIDENT
De aceeași autori...
De la aceeași editură...
De la publicarea primei ediții a prezentei lucrări au trecut două decenii. La vremea respectivă, volumul se număra printre studiile de pionierat privind prezența fraților predicatori în Transilvania medievală și edificiile pe care le‑au construit și deținut vreme de trei secole. În anii care au urmat, literatura științifică s‑a îmbogățit cu o serie de lucrări în care au fost abordate aspecte legate de situația materială a conventurilor, de implicațiile sociale, culturale și de ordin religios ale prezenței fraților predicatori în voievodatul Transilvaniei.
Tendința glorificării domniei lui Traian asupra Imperiului Roman a fost adesea predominantă și a dat o nouă strălucire imaginii tradiționale a lui Optimus Princeps drept cel mai bun și mai grozav dintre împărații romani. O culme a acestei noi supra‑dimensionări și glorificări a fost atinsă în expoziția „Traiano. Construire l’Impero – Creare l’Europa” de la Roma (Museo dei Fori Imperiali 2017–2018). Traian este aici arătat ca un întemeietor al Imperiului și creator al Europei. Catalogul care însoțea această expoziție (Traiano. Construire l’Impero.
Noua carte scoasă de Călin Hentea la editura clujeană Mega, „România. Album de istorie postdecembristă, 1990–2020”, oferă o antrenantă incursiune imagistică și imagologică (sprijinită de textul contextualizant) în trecutul nostru foarte recent, pe care riscăm să-l uităm rapid. (...)
Între gesturile de omagiere a marelui voievod la împlinirea a patru secole de la plecarea în veşnicie, în 1904, s-a înscris elaborarea unei sinteze a domniei lui Ștefan cel Mare de către Nicolae Iorga.