„Dacă ar fi să spunem că profesia de bibliotecar a fost un subiect puțin abordat de cercetătorii care consideră că istoria este fundația morală și profesională a activităților noastre zilnice, nu am avea dreptate. Cu toate acestea este foarte adevărat că nu s-a scris încă nicio operă care să poarte titlul „Istoria bibliotecarului”.
Societatea zilelor noastre este încărcată de foarte multe contradicții. Mulți cred că ei nu sunt credincioși (fiind chiar mândri de acest lucru), iar după aceea se închină evlavioși când apare vreo celebritate (dar nu celebris!) – la fel cum se închină și în fața opincilor sau a testiculelor lui Bryan în filmul lui Monty Python, și oferă sume exorbitante de bani pentru niște șorturi – să sperăm, spălate – ale vreunui sportiv faimos. Bibliotecarul este văzut și el în mai multe feluri: își face treaba de zi cu zi umilit, văzând că cei care vând rezultatul muncii lui sunt de multe ori niște persoane atât de înguste că nici nu-și dau seama că de fapt sunt hoți. Printre aceștia sunt amicii decidenților din jurul bibliotecilor, mascați în experți, în timp ce pur și simplu copiază ideile bibliotecarilor – dar ei sunt cei întrebați, cei căutați. Și tot printre ei sunt și marile companii IT, care cred că ei vând doar metodologia, deși ceea ce vând ei, e doar treaba de zi cu zi a bibliotecarului. Unde este contradicția? Pe de o parte acel adânc dispreț față de el la nivel social și politic, dar și din partea intelectualilor și cercetătorilor înrăiți, pe de altă parte admirația lor, despre care nici nu se știe că este de fapt dedicată bibliotecarului însuși. Eroul serialului Bibliotecarii este chiar Bibliotecarul, iar unul dintre personajele principale ale romanului Numele Trandafirului de Umberto Eco este, din nou, însuși Bibliotecarul.” (din „Câteva gânduri despre bibliotecari”)
