„Acest volum este rezultatul unui proiect de cercetare focalizat pe interacţiunea dintre ofiţerii armatei habsburgice şi societatea civilă, o abordare originată prioritar în istoria socială şi nu în cea militară. De altfel, dintre cei trei editori ai volumului, doar Csaba Horváth este un specialist în istorie militară. (...) Editorii şi-au propus ca volumul de faţă să reprezinte o lucraresemnal, care să atragă atenţia asupra unei teme cu potenţial major de cercetare, să pună la dispoziţie eşantioane de surse primare arhivistice uşor accesibile (sau cel puţin cu mult mai uşor accesibile decât până acum zece ani), alături de periodicele oficiale militare, să demonstreze bogăţia informaţională şi perspectivele interpretative ale acestora şi să stârnească astfel interesul, în special generaţiilor mai tinere de istorici, dar nu numai. Cu acest scop am realizat şi descrierea detaliată a structurii documentelor publicate, precum şi modalităţile de identificare a informaţiilor folosind sursele digitizate – în mod evident mai tentante şi absolut necesare în actualul context al cercetării istorice –, în speranţa că pe viitor cele 24 de medalioane biografice şi cele 19 foi de evaluare publicate vor constitui, alături de alte contribuţii istoriografice deja existente, punctul de plecare al unei istorii temeinic documentate şi bine întocmite a corpului ofiţerilor români din armata de honvezi în particular şi din armata habsburgică în general.” (din „Argument”)
PORTRETE DE OFIŢERI DE ORIGINE ROMÂNĂ DIN ARMATA DE HONVEZI (1868–1918)
De aceeași autori...
De la aceeași editură...
Autorii celor două volume ale acestei sinteze academice prima, după o jumătate de veac se prezintă înaintea cititorilor cu rodul cercetărilor a două generații, cu speranța că paginile noastre vor așeza mai convingător acest domeniu de artă alături de cel literar, dramatic sau muzical, conturând un profil distinct al „românității estetice”. (Acad. RĂZVAN THEODORESCU)
CONTENTS
FOREWORD
Acknowledgements
1. INTRODUCTION
1.1. Archaeology of magic and witchcraft
1.2. Magic and witchcraft, sorcerers and witches: short terminological observations
1.3. The geographic, cultural and chronological framework
2. SORCERERS AND WITCHES
2.1. Deceneus (Dekinais): “a man wizard (andra góeta) who wandered through Egypt” [Strabo VII. 3. 11 (C. 303)]
2.2. The witch from Remetea Mare
2.3. A female shaman of the Scythian age from Transylvania
„În cronologia disputelor sovieto-chineze, anul 1964 se va dovedi a fi unul definitoriu, ambele părţi fiind acum pe deplin convinse de caracterul ireversibil al rupturii. Astfel, pe de o parte asistăm la o creştere în intensitate a divergenţelor ideologice dintre Partidul Comunist Chinez (PCC) şi Partidul Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS), iar pe de altă parte suntem martorii eşecului convocării unei noi consfătuiri a partidelor comuniste şi muncitoreşti, menită a discuta tocmai aceste diferende.
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I. GEOPOLITICA: ȘCOLI ȘI OBIECTIVE
CAPITOLUL II. SPAȚIUL ETNIC ROMÂNESC – REPERE FUNDAMENTALE
II.1. Forma statului
II.2. Teritoriul terestru
II.3. Frontierele 30
CAPITOLUL III. ROMÂNIA ȘI POLONIA ÎN CONTEXT CENTRAL-EUROPEAN DUPĂ 1918
CAPITOLUL IV. PREMISELE GEOPOLITICE ALE ALIANȚEI ROMÂNO-POLONE
CAPITOLUL V. SCENARII ȘI IPOTEZE STRATEGICE ROMÂNO-POLONE
CAPITOLUL VI. CONFERINȚE MILITARE ROMÂNO-POLONE