„Până în 1912, Rabindranath Tagore era deja recunoscut nu doar ca un eminent poet, ci şi ca dramaturg şi nuvelist. Pe lângă această bogată activitate literară, Tagore a scris de asemenea un impresionant număr de eseuri şi discursuri în bengali, pe o varietate de teme, de la cultură şi educaţie, la religie, filosofie, politică, naţionalism, limbaj, muzică şi prozodie, ca de altfel şi jurnale de călătorie şi culegeri utile studenţilor săi de la Shantiniketan.
Ideile lui Darwin au fost combătute, interpretate adesea eronat sau unilateral sau ignorate de numeroşi savanţi şi teologi sau puse în slujba unor teorii socio-politice retrograde.
Rating-ul interesului faţă de darwinism în comunitatea ştiinţifică, dar şi în opinia publică din Occident a variat în timp: a atins foarte repede apogeul, iar spre sfârşitul secolului al XIX-lea a suferit o eclipsă. Oscilaţiile au continuat în prima jumătate a secolului al XX-lea, ajungând în deceniile 5-7 într-un con de umbră.
Cartea de fată tratează conditii ale cunoasterii istorice occidentale din perioada Renasterii pană in secolul al XX-lea. Cunoasterea istorică este determinată de schimbările intervenite prin impunerea unor curente ideologice, teorii, realizări stiintifice etc., iar, din această perspectivă, transformarea ei este in acord cu transformarea ideii de cunoastere. Sintetic, volumul imprumută tonul si stilul cărtilor de epistemologie istorică, loc stiintific in care se include si pe care, din interior, il problematizează
