OPINIE, PRUDENŢĂ ŞI CENZURĂ. FILMUL DE ACTUALITATE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ (1965–1989)

OPINIE, PRUDENŢĂ ŞI CENZURĂ. FILMUL DE ACTUALITATE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ (1965–1989)
Autori: 
Pret: 
70,00 lei (-15,01%)
59,49 lei
TVA Inclus
În stoc (3 buc.)
Domeniul: 
Istorie, istoria artei & fotografie
Editura: 
MEGA
An aparitie: 
2023
Nr. pagini: 
380
Format: 
B5
ISBN: 
978-606-020-668-2

   În perioada 1965–1989 s-au produs în România circa 550 de filme, dintre care ceva mai mult de jumătate sunt cunoscute drept „filme de actualitate”. Potrivit definiţiei oficiale, redactată în 1968 în urma şedinţei Comisiei Ideologice din 23 mai, unde Nicolae Ceauşescu şi Paul Niculescu‑Mizil s-au întâlnit cu cineaştii, acest tip de film este „inspirat din diferite zone şi aspecte ale realităţii”. În ciuda caracterului vag, descrierea stabileşte o relaţie directă între realitatea cotidiană comunistă şi poveştile pe care filmele de actualitate se presupune că trebuie să le prezinte. O intervenţie oficială din 1976, prezentă într‑un program de măsuri privind aplicarea hotărârilor privind munca ideologică stabilită în cadrul Congresului al XI‑lea al Partidului şi de Congresul educaţiei politice şi al culturii socialiste, aduce clarificări suplimentare prin conturarea ideii că filmul de actualitate trebuie să evidenţieze „rolul conducător al partidului în construirea socialismului, figura omului nou, a comunismului, participarea maselor la elaborarea şi înfăptuirea politicii partidului, la conducerea societăţii, procesul de educare a oamenilor muncii în spiritul normelor eticii echităţii socialiste”. Acest gen cinematografic are obligativitatea de a atrage cât mai mulţi spectatori la nivel autohton şi trebuie să pătrundă pe plan mondial, pentru a promova nivelul socioeconomic al României. Cristian Tudor Popescu remarcă faptul că filmul de actualitate are sarcina de a propaga ideologia naţional-comunistă românească şi, prin urmare, trebuie să rămână subordonat scopului propagandistic. Ideea că filmul de actualitate nu are altă calitate decât aceea de a deservi scopuri ideologice este împărtăşită de majoritatea cercetătorilor care au inclus în lucrările lor şi o discuţie despre această linie tematică; printre ei se numără: antenumitul C.T. Popescu, Călin Căliman şi alţii despre care vom discuta mai în detaliu, pe parcurs.

(din „Introducere”)

De aceeași autori...

De la aceeași editură...

CUNOAȘTERE ȘI OCCIDENTALIZARE. O ISTORIE A ȘTIINȚEI ROMÂNEȘTI DE LA JUMĂTATEA SECOLULUI XIX-LEA PÂNĂ LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XX

 *una dintre lucrările câștigătoare ale concursului PUBLICARE TEZE DE DOCTORAT, lansat de Editura MEGA.

+ info
CULTURĂ ŞI PROPAGANDA. INSTITUTUL ROMÂN DIN BERLIN (1940–1945)

    „Conceput ca un așezământ românesc de cultură în Germania nazistă, el a avut soarta multor alte instituții naționale cu profil educativ sau de propagandă din străinătate. Și-a început activitatea într-o atmosferă de optimism, pentru ca mai apoi să decadă. Cauzele sunt multiple, în aparență remarcându-se îndeosebi animozitățile personale, făcând ca guvernanții de la București să subfinanțeze Institutul.

+ info
CRONICA DE ARTĂ. DESPRE PICTORI ŞI TABLOURI ÎN PAGINILE GAZETELOR ROMÂNEŞTI DIN VEACUL AL XIX-LEA (1860–1900) VOL. I

    „Modernizarea societății românești în a doua jumătate a secolului al XIX‑lea a încurajat apariția unei piețe de artă la gurile Dunării, după un model de tip occidental pe care elita epocii l‑a copiat și l‑a transplantat, cu reușitele, eșecurile, particularitățile inerente. [...]

+ info