MĂNĂSTIRI DOMINICANE DIN TRANSILVANIA

MĂNĂSTIRI DOMINICANE DIN TRANSILVANIA
Pret: 
75,00 lei (-15,01%)
63,75 lei
TVA Inclus
În stoc furnizor
Domeniul: 
Istorie, istoria artei & fotografie
Editura: 
MEGA
An aparitie: 
2022
Nr. pagini: 
332
Format: 
B5
ISBN: 
978-606-020-512-8

   De la publicarea primei ediții a prezentei lucrări au trecut două decenii. La vremea respectivă, volumul se număra printre studiile de pionierat privind prezența fraților predicatori în Transilvania medievală și edificiile pe care le‑au construit și deținut vreme de trei secole. În anii care au urmat, literatura științifică s‑a îmbogățit cu o serie de lucrări în care au fost abordate aspecte legate de situația materială a conventurilor, de implicațiile sociale, culturale și de ordin religios ale prezenței fraților predicatori în voievodatul Transilvaniei. Cunoștințele despre patrimoniul construit al ordinului au fost completate și ele cu date noi revelate în cadrul unor săpături arheologice preventive sau rest aurări realizate în ultimii ani. Lucrările de renovare întreprinse între anii 2010–2011 la Azilul de bătrâni din Bistrița, găzduit în fost a aripă de vest a claustrului dominican, apoi rest aurarea bisericii catolice din Sebeș în 2012 și cea începută în 2013 la clădirile conventului din Cluj au revelat detalii importante pentru cunoașterea istoriei construcțiilor. Totodată, digitizarea și publicarea online a unor fonduri din arhivele naționale românești și maghiare au înlesnit accesul la surse documentare cunoscute doar parțial din ediții de documente sau regest e, contribuind la conturarea unei perspective mai complexe și mai nuanțate asupra istoriei ordinului în Transilvania. Extinderea documentării și descoperirile materiale din ultimii ani au făcut necesară publicarea unei noi ediții în care au fost operate unele revizuiri și au fost aduse completări atât la partea de text cât și la ilustrație. Cuprinsul volumului a fost îmbogățit cu un capitol nou dedicat mișcării observante, care a influențat, printre altele, campaniile de reconstrucție întreprinse în a doua jumătate a secolului al XV‑lea și începutul celui următor de conventurile reformate din vicariat. (din „Introducere”)

De aceeași autori...

De la aceeași editură...

PICTORII TRANSILVANIEI MEDIEVALE (CCA 1300–1600). UN DICȚIONAR

    „Anonim transilvănean”: aceasta era, și încă este, eticheta cea mai frecvent întâlnită în legătură cu picturile vechi transilvănene expuse sau păstrate în muzee și colecții din România și din străinătate. Artiștii locului de dinaintea anului 1600, doar arareori au o identitate proprie alta decât cea artistică revelată de opere. Cele câteva nume menționate recurent în literatura de specialitate sunt clar dominate de numărul „meșterilor” anonimi.

+ info
Natură și imperiu în Egiptul otoman

„Semințele acestei cărți au fost plantate pentru prima oară în terenul fertil de la Berkeley. Ele au fost apoi acoperite de mâlul extrem de bogat și copleșitor al arhivelor din Istanbul și Cairo, care au oferit nutrienții necesari răsăririi primilor vlăstari. Apele dătătoare de viață ale universității Stanford au ajutat aceste mlădițe să crească, iar soarele și energia de la universitatea Yale au dus la apariția roadelor. Din fericire, în natură trecerea de la semințe la rod este mult mai scurtă decât drumul parcurs de această carte.

+ info
PORTRETE DE OFIŢERI DE ORIGINE ROMÂNĂ DIN ARMATA DE HONVEZI (1868–1918)

„Acest volum este rezultatul unui proiect de cercetare focalizat pe interacţiunea dintre ofiţerii armatei habsburgice şi societatea civilă, o abordare originată prioritar în istoria socială şi nu în cea militară. De altfel, dintre cei trei editori ai volumului, doar Csaba Horváth este un specialist în istorie militară.

+ info