De la publicarea primei ediții a prezentei lucrări au trecut două decenii. La vremea respectivă, volumul se număra printre studiile de pionierat privind prezența fraților predicatori în Transilvania medievală și edificiile pe care le‑au construit și deținut vreme de trei secole. În anii care au urmat, literatura științifică s‑a îmbogățit cu o serie de lucrări în care au fost abordate aspecte legate de situația materială a conventurilor, de implicațiile sociale, culturale și de ordin religios ale prezenței fraților predicatori în voievodatul Transilvaniei. Cunoștințele despre patrimoniul construit al ordinului au fost completate și ele cu date noi revelate în cadrul unor săpături arheologice preventive sau rest aurări realizate în ultimii ani. Lucrările de renovare întreprinse între anii 2010–2011 la Azilul de bătrâni din Bistrița, găzduit în fost a aripă de vest a claustrului dominican, apoi rest aurarea bisericii catolice din Sebeș în 2012 și cea începută în 2013 la clădirile conventului din Cluj au revelat detalii importante pentru cunoașterea istoriei construcțiilor. Totodată, digitizarea și publicarea online a unor fonduri din arhivele naționale românești și maghiare au înlesnit accesul la surse documentare cunoscute doar parțial din ediții de documente sau regest e, contribuind la conturarea unei perspective mai complexe și mai nuanțate asupra istoriei ordinului în Transilvania. Extinderea documentării și descoperirile materiale din ultimii ani au făcut necesară publicarea unei noi ediții în care au fost operate unele revizuiri și au fost aduse completări atât la partea de text cât și la ilustrație. Cuprinsul volumului a fost îmbogățit cu un capitol nou dedicat mișcării observante, care a influențat, printre altele, campaniile de reconstrucție întreprinse în a doua jumătate a secolului al XV‑lea și începutul celui următor de conventurile reformate din vicariat. (din „Introducere”)
MĂNĂSTIRI DOMINICANE DIN TRANSILVANIA
De aceeași autori...
De la aceeași editură...
Regimul comunist a oferit educaţiei adulţilor un loc privilegiat în rândul politicilor sale de reconstrucţie a societăţii conform noilor dogme ideologice. Materializarea practică a reprezentat nu doar adoptarea modelului sovietic, ci şi convingerea liderilor politici autohtoni că adeziunea maselor la noul regim nu putea fi realizată altfel decât prin investiţii materiale şi umane în acest segment al educaţiei.
Din vremurile în care Biserica şi-a modelat ierarhia guvernamentală pentru a se conforma structurii Imperiului Roman târziu, constituţia ei a fost monarhică. Timp de secole constituţia Bisericii nu a fost supusă unei analize serioase. Oricum, în timpul secolului al XI‑lea, rolul propriu‑zis pe care Biserica îl are în societate a devenit un subiect de dezbateri intense, generând o vastă literatură de tratate polemice înverşunate, iar drepturile şi datoriile Papei au început să fie examinate cu o atenţie nemaiîntâlnită.
Xilogravura are o tradiție foarte veche, fiind întâlnită, încă din a doua jumătate a mileniului 1, ca o tehnică de multiplicare grafică în Orientul îndepărtat. Dar, într‑un scop diferit, procedeul era folosit în anumite țări ale lumii cu mult timp înainte, servind la imprimarea decorativă a țesăturilor, a ceramicii și a cărămizilor ornamentate cu diverse motive.
Gravura în lemn sau xilogravura („xylon” în limba greacă înseamnă „lemn”) se realizează prin imprimarea pe hârtie a unui desen incizat în relief pe o placă de lemn (clișeu).
Cartea elaborată de Anamaria-Paula Mădăras abordează o temă inedită în spațiul științific și cultural românesc. Având la bază un demers interdisciplinar legat de relația dintre onomastică și artă, mai exact pictura, lucrarea încearcă „să realizeze o interpretare a tablourilor prin prisma teoriilor numelui propriu, să efectueze o tipologie a titlurilor, să examineze pseudonimele artiștilor, să analizeze semnătura ca nume, etimologia numelor curentelor artistice, precum și inserția titlului și a textelor în interiorul tabloului”.