„Ediţia în limba română a acestui volum apare la mai mult de trei ani după publicarea variantei originale. Sunt mulţumit, pe de o parte, că evoluţiile din 2017 şi până acum nu m‑au obligat să aduc modificări serioase cadrului conceptual al cărţii. În lumina celor mai recente evenimente, cred în continuare că Europa Centrală şi de Est rămâne o semi‑periferie nefericită şi doar aparent aşezată, suspendată între visul niciodată atins al integrării în Occident şi reculul democraţiei cauzat de o combinaţie de resentimente, subdezvoltare şi lipsă reciprocă de înţelegere cu nucleul continentului european. Pe de altă parte, am profitat de ediţia românească pentru a aduce la zi o serie de date economice şi demografice, pentru a corecta câteva erori factuale şi de tipar, dar şi pentru a adăuga unele evenimente şi citate noi. Trebuie să fac o precizare importantă: cartea nu analizează impactul pandemiei de coronavirus asupra Europei de Est. Deşi este clar că pandemia va avea un impact profund şi de durată asupra vieţii noastre cotidiene – şi în final asupra guvernării democratice şi bunăstării sociale a milioane de cetăţeni din întreaga regiune – este prea devreme pentru a evalua din punct de vedere istoric un eveniment în curs de desfăşurare.” (din „Prefaţă”)
Lungul drum spre Occident: o istorie postbelică a Europei de Est
De aceeași autori...
De la aceeași editură...
Istoriografia domniei lui Ștefan cel Mare a devenit imensă. Extensiunea ei nu are legătură cu sanctificarea voievodului, ci se prelungește dintr-o conștiință mult mai comună, perfect surprinsă încă de către Mihail Kogălniceanu: Ștefan ar fi lăsat o moștenire atât de prodigioasă, încât te izbești la tot pasul de ea, copleșit și magnetizat.
„Anonim transilvănean”: aceasta era, și încă este, eticheta cea mai frecvent întâlnită în legătură cu picturile vechi transilvănene expuse sau păstrate în muzee și colecții din România și din străinătate. Artiștii locului de dinaintea anului 1600, doar arareori au o identitate proprie alta decât cea artistică revelată de opere. Cele câteva nume menționate recurent în literatura de specialitate sunt clar dominate de numărul „meșterilor” anonimi.
„Semințele acestei cărți au fost plantate pentru prima oară în terenul fertil de la Berkeley. Ele au fost apoi acoperite de mâlul extrem de bogat și copleșitor al arhivelor din Istanbul și Cairo, care au oferit nutrienții necesari răsăririi primilor vlăstari. Apele dătătoare de viață ale universității Stanford au ajutat aceste mlădițe să crească, iar soarele și energia de la universitatea Yale au dus la apariția roadelor. Din fericire, în natură trecerea de la semințe la rod este mult mai scurtă decât drumul parcurs de această carte.