Plimbarea începe la gară, poarta de intrare a aproape tuturor vizitatorilor Clujului interbelic, continuă pe Calea Regelui Ferdinand, care duce de la gară spre centrul orașului, urmează apoi obiectivele principale ale pieței centrale (Piața Unirii), mai cu seamă grupul statuar al regelui Matia Corvin și Lupa Capitolina, străzile „cetății universitare” (Kogălniceanu – fosta Uliță a Lupilor, strada Universității, strada Avram Iancu), ducând apoi de-a lungul Căii Regina Maria spre piețele Ștefan cel Mare și Cuza-Vodă, unde se găsesc Teatrul Național și Catedrala Ortodoxă, dar și Palatul de Justiție și Palatul Bursei de Valori și alte obiective interesante. De acolo, autorii albumului propun vizitarea, prin intermediul cărților poștale, a zonei Bibliotecii Universitare și a „Complexului clinicilor universitare”, a noii Grădini Botanice și a altor locuri interesante din oraș. Spre finalul plimbării, ne îndreptăm atenția spre parcul orașului și spre dealul Cetățuia, de unde se fac cele mai bune fotografii panoramice asupra orașului în epoca interbelică, precum și în zilele noastre.
Între două lumi. Clujul în cărți poștale 1918-1945
De aceeași autori...
De la aceeași editură...
Ediţie, prefaţă şi notă asupra ediţiei de Mircea Popa
„Când am urcat la munte, în plină minune a iernii, căutând liniştea şi pacea atât de necesare celor ca mine, celor care încearcă să aştearnă visuri pe hârtie pentru a le împărtăşi cu alţi visători, nici nu mă gândeam că acolo, în locul acela pierdut de lume, s-ar putea găsi încă un suflet rătăcit asemeni mie. Sus, deasupra ultimului pâlc de pădure, care încearcă zadarnic să cucerească încă un petec de pământ într-o bătălie teribilă, plină de victime uscate în picioare, stă refugiul solitar, scârţâind din bârnele sale vechi ca un moşneag pe vreme vitregă.
Cele peste patruzeci de povestiri scurte cuprinse in acest volum tasnesc dintr-un univers de basm neconventional, dintr-o lume pe dos care, neascultand de legitatea „happy-end”-ului, seamana izbitor de mult cu lumea reala, usor mai cruda, mai aspra, mai imprevizibila, tratata cu umor inteleptit si chiar sardonic de un autor ale carui printese, zmei si intreg cadrul fantasmagoric in care evolueaza au o inrudire dureros de dulce cu destinul uman.
Titlul acestei cărţi îmi evocă Arta de-a fi bunic de Victor Hugo. Într-o lume unde cuplurile nu mai au trăinicia de odinioară, bunicii au devenit nişte repere importante, mai ales că ei însoţesc în general mai mult timp viaţa nepoţilor.
Începând să scriu această carte, am devenit conştient de valoarea simbolică pe care i-aş putea-o conferi: cea a unui testament spiritual.