Plimbarea începe la gară, poarta de intrare a aproape tuturor vizitatorilor Clujului interbelic, continuă pe Calea Regelui Ferdinand, care duce de la gară spre centrul orașului, urmează apoi obiectivele principale ale pieței centrale (Piața Unirii), mai cu seamă grupul statuar al regelui Matia Corvin și Lupa Capitolina, străzile „cetății universitare” (Kogălniceanu – fosta Uliță a Lupilor, strada Universității, strada Avram Iancu), ducând apoi de-a lungul Căii Regina Maria spre piețele Ștefan cel Mare și Cuza-Vodă, unde se găsesc Teatrul Național și Catedrala Ortodoxă, dar și Palatul de Justiție și Palatul Bursei de Valori și alte obiective interesante. De acolo, autorii albumului propun vizitarea, prin intermediul cărților poștale, a zonei Bibliotecii Universitare și a „Complexului clinicilor universitare”, a noii Grădini Botanice și a altor locuri interesante din oraș. Spre finalul plimbării, ne îndreptăm atenția spre parcul orașului și spre dealul Cetățuia, de unde se fac cele mai bune fotografii panoramice asupra orașului în epoca interbelică, precum și în zilele noastre.
Între două lumi. Clujul în cărți poștale 1918-1945
De aceeași autori...
De la aceeași editură...
Sufletul românesc, același în Transilvania, Muntenia și Moldova, este moștenirea cea mai de preț pe care ne-au lăsat-o înaintașii noștri. (…) Călit la focul necruțător al istoriei, sufletul românesc a făcut în fața lumii întregi dovada rezistenței și a însușirilor sale creatoare.
*
„Un proiect editorial care poate restitui cu decență memoria Mitropolitului Bartolomeu, prin prisma lucrului inedit și de valoare, este și această carte-album, cu viața în imagini a ierarhului și omului de cultură. (…) Astfel această carte-album poate fi parcursă și ca o anexă și în pandant cu toate celelalte texte de memorialistică ale lui Valeriu Anania, fiind o incarnare a textelor în care autorul dă mărturie despre sine, despre oamenii pe care i-a întâlnit și i-a cunoscut, dar și despre lumea, care ni se descoperă în mod spectaculos și nouă prin această carte.
„Auzisem că nemţii, mai ales ăştia capitalişti, sunt reci, inospitalieri, distanţi, neprimitori, cu aere de superioritate. Surpriză, însă. Frau Maria este plină de căldură şi ne face să ne simţim ca într-un sat maramureşean, ca în satul de origine al soţului dânsei şi al soţiei mele. Da, aceste două persoane sunt şi consăteni, şi rude, dar nu se cunosc.
„Numele meu este Tim Dobrotă. Sunt clujean și mă consider un norocos. Nu pentru că sunt clujean, ci pentru că am posibilitatea să fac ceea ce îmi place și ce mă definește. (…) În ultimii 7 ani, am pregătit instructori de fitness și antrenori personali pe piața din România, ținând cursuri de formare profesională. Am organizat și primul curs de Tehnician Nutriționist susținut de o școală de formare profesională la Cluj.