„Autorul, de formație cleric, tinde să subsumeze caracterul național al artei religioase românești din Transilvania și din Principate caracterului universal al artei bisericești răsăritene, ceea ce, până la un punct, este perfect sustenabil. Remarcăm concluziile pertinente ale autorului, rezultate de pe urma unor analize și studii teoretice din bibliografia universală și românească, dar și ca rezultat al propriilor cercetări de teren. Adesea, aspecte rămase în suspensie sau neobservate de predecesori ajung să fie relevate pentru prima oară în această lucrare. În cadrul studiilor de caz, se emit pentru prima oară anumite ipoteze, se fac încadrări corecte, se îndreaptă anumite opinii mai vechi rămase fără suport. Remarcăm sobrietatea stilului lucrării, caracterul ei științific, bazat pe elemente de teologie, de arhitectură, de pictură, de istoria artelor, de istorie generală, fără divagații de prisos și fără aspecte sentimentale sau limbaj metaforic- artistic, care ar fi fost nepotrivite și ar fi impietat asupra valorii excursului. În finalul lucrării, autorul – ca mărturie că stăpânește de o manieră exemplară subiectul studiat – trasează și direcții de cercetare pentru viitor, prefigurând noi rezultate necesare pentru înțelegerea mai profundă a temei iconostasului transilvănean.” - Ioan Aurel Pop
ICONOSTASUL ÎN TRANSILVANIA ISTORIE, ARTĂ ȘI TEOLOGIE (CCA. 1400 - 1650)
De aceeași autori...
De la aceeași editură...
„Anonim transilvănean”: aceasta era, și încă este, eticheta cea mai frecvent întâlnită în legătură cu picturile vechi transilvănene expuse sau păstrate în muzee și colecții din România și din străinătate. Artiștii locului de dinaintea anului 1600, doar arareori au o identitate proprie alta decât cea artistică revelată de opere. Cele câteva nume menționate recurent în literatura de specialitate sunt clar dominate de numărul „meșterilor” anonimi.
„Semințele acestei cărți au fost plantate pentru prima oară în terenul fertil de la Berkeley. Ele au fost apoi acoperite de mâlul extrem de bogat și copleșitor al arhivelor din Istanbul și Cairo, care au oferit nutrienții necesari răsăririi primilor vlăstari. Apele dătătoare de viață ale universității Stanford au ajutat aceste mlădițe să crească, iar soarele și energia de la universitatea Yale au dus la apariția roadelor. Din fericire, în natură trecerea de la semințe la rod este mult mai scurtă decât drumul parcurs de această carte.
„Acest volum este rezultatul unui proiect de cercetare focalizat pe interacţiunea dintre ofiţerii armatei habsburgice şi societatea civilă, o abordare originată prioritar în istoria socială şi nu în cea militară. De altfel, dintre cei trei editori ai volumului, doar Csaba Horváth este un specialist în istorie militară.