Ştefan J. Fay (1919-2009) are darul prieteniei critice, cum numeşte Constantin Noica ştiinţa lui de a face să rodească orice gest de cultură. Epistolarul, adică schimbul de scrisori dintre Ştefan J. Fay si Marcel Moreau, este una dintre dovezi. Autor al extraordinarului roman pe temă transilvană Moartea baroanei, Ştefan Fay a mai scris Cronologia lui Kemény. Caietele unui roman care nu s-a scris, dar şi Memoriile lui Ioan Kemény, apărute graţie stăruinţei sale, ori cărticelele dense despre istoria Transilvaniei ori despre Rascoala de la 1907, aceasta din urmă ţesută mai apoi romanesc. El şi soţia sa Voica s-au cunoscut în casa lui Octavian Tăslăuanu, prieten al părinţilor lui „încă de pe vremea bătăliei pentru Transilvania”, soţia acestuia, născută Sturza, fiind mătuşa Voicăi. Se reîntâlnesc în casa Lizetei Odobescu şi a lui Eugen Goga, fratele poetului, „iarăşi prieteni cu părinţii mei, din aceeaşi vreme a bătăliilor parlamentare, în care tata dăduse votul pentru alipirea Transilvaniei…” Mai târziu, prin Voica, ajunge „în intimitatea lui George Enescu şi a soţiei sale, Maruca Rosetti-Cantacuzino.” Marcel Moreau îi descrie, uimit să le descopere graţia: „Îşi amintesc totul şi ştiu restul. Septuagenari parcă din nebăgare de seamă, colinda trecutul, prezentul şi viitorul fără a părea să facă vreo diferenţă între categoriile temporale […] totul ţine de un odinioară imediat, aproape palpabil”. Prima sa limbă a fost japoneza… Tatăl, întors de la Tokio, moare la Bruxelles, unde era prim secretar al Legaţiei Române. Tânărul Stefan Fay face ucenicie în atelierul sculptorului Ion Jalea, alt prieten al părinţilor săi. Studiază la Bucureşti sculptura, apoi pictura. Începe să scrie. Ajunge secretar al Enciclopediei Române, volumele II şi III. Întâlnirea cu câteva somităţi ale intelighenţiei noastre, unele dintre ele vechi prieteni ai tatălui său, îl marchează. Printre ei, Mircea Vulcănescu, coleg şi prieten cu Eugen Ionescu, Constantin Noica, Emil Cioran, Mircea Eliade… Ni se propune aici o mărturie a unei vieţi deloc uşoare, dar, fără îndoială, pline şi implinite. Tot ce scrie Stefan J. Fay este confesiune, document şi, în sensul cel mai înalt al cuvântului, manifest.
Fără mituri. 1948-1989
De aceeași autori...
De la aceeași editură...
Cele peste patruzeci de povestiri scurte cuprinse in acest volum tasnesc dintr-un univers de basm neconventional, dintr-o lume pe dos care, neascultand de legitatea „happy-end”-ului, seamana izbitor de mult cu lumea reala, usor mai cruda, mai aspra, mai imprevizibila, tratata cu umor inteleptit si chiar sardonic de un autor ale carui printese, zmei si intreg cadrul fantasmagoric in care evolueaza au o inrudire dureros de dulce cu destinul uman.
Titlul acestei cărţi îmi evocă Arta de-a fi bunic de Victor Hugo. Într-o lume unde cuplurile nu mai au trăinicia de odinioară, bunicii au devenit nişte repere importante, mai ales că ei însoţesc în general mai mult timp viaţa nepoţilor.
Începând să scriu această carte, am devenit conştient de valoarea simbolică pe care i-aş putea-o conferi: cea a unui testament spiritual.
Traducere din limba engleză: Teodora Cucuiet
Îngrijire ediţie, note şi prefaţă: Vasile Lechinţan
Teodor Corbea – una din cele mai interesante personalităţi ale culturii noastre din a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi de la începutul celui următor – a lăsat în urma sa un amplu dicţionar latin-român, cea mai mare şi mai ştiinţifică lucrare lexicografică a culturii noastre vechi, o operă care denotă un excellent nivel cărturăresc, comparabil cu cel al contemporanilor săi Stolnicul Constantin Cantacuzino şi Dimitrie Cantemir; o Însămnare pentru solia mai marelui mieu frate pentru vorovirea ce au avut-o cu Turculeţ rohmistru şi cu alţi rohmiştr