Cercetarea lui Valentin Negoi oferă un tablou elocvent și detaliat al modalității în care au fost elaborate operațiunile de deportare a romilor, care au fost categoriile care au fost supuse acestei dislocări, ce abuzuri au fost înregistrate și care au fost consecințele la nivel social și individual ale acestui proces. Ca de fiecare dată, abuzurile, malversațiunile, bunul plac, corupția, întâmplarea, haosul, lipsa de pregătire a transportului și primirii au transformat această amplă operațiune de transfer forțat de populație într-un adevărat fiasco logistic, care a condus la moartea și îmbolnăvirea a numeroase victime ale acestei politici. Drept consecință, circa jumătate dintre persoanele împinse spre est din locurile în care se găseau la data recenzării și-au pierdut viața în Transnistria sau în timpul deplasărilor, cel mai adesea din cauza alimentației insuficiente, frigului și bolilor netratate în lipsa medicamentelor.
Care au fost atitudinile populației majoritare în diferite localități și județe din Muntenia, care a fost impactul pe termen lung al deportărilor, care au fost urmările asupra comunităților de romi care au supraviețuit acestei drame colective, cum s-a reflectat aceasta asupra generațiilor care au urmat, urmașii celor deportați sau persoanele nevârstnice care au reușit să revină în țară, și cum rezonează acestea în memoria colectivă a minorității rome sunt alte linii de analiză pe care autorul le-a urmat cu multă atenție în cercetarea întreprinsă.
Dacă o serie de reprezentanți ai autorităților de stat sau persoane particulare au girat sau aplaudat ostracizarea romilor și și-au însușit fraudulos bunurile acestora, nu puține au fost petițiile care, interesat sau dezinteresat, au încercat să stopeze sau să diminueze proporțiile deportărilor.
Silviu Miloiu
Deportarea romilor din Muntenia în Transnistria în perioada celui de-al doilea război mondial
De aceeași autori...
De la aceeași editură...
„Mâna înarmată a dictaturii proletariatului”, „Sabia și scutul” regimului, organul mereu „treaz în orice moment, în orice loc s-ar găsi” . Acestea au fost apelativele prin care chiar unul din cei mai importanți oameni ai regimului, de după 1965, Vasile Patilineț, desemna Securitatea – o instituție a cărei existență numără 41 de ani și care a avut perioade în care personalul său a depășit cifra de 22.000 de oameni.
Securitatea, a cărei existenţă a numărat 41 de ani, a avut perioade în care personalul său a depăşit cifra de 22.000 de oameni (excludem aici numărul cadrelor din Trupele de Securitate). (…) Practic, nu a existat nici un domeniu de activitate socială care să nu fi reprezentat un obiectiv pentru Securitate.
Laicizate, degradate, camuflate, miturile și imaginile mitice se întâlnesc pretutindeni: nu ai decât să le recunoști.
Mircea Eliade
Laicizate, degradate, camuflate, miturile și imaginile mitice se întâlnesc pretutindeni: nu ai decât să le recunoști.
Mircea Eliade