Traducere de Constantin Geambașu și Vasile Moga
Născut în anul 1953, Zdzisław Krasnodębski a absolovit studiile de sociologie la Universitatea din Varșovia, în anul 1976, parcurgând ulterior toate treptele carierei universitare. A ținut cursuri de sociologie, filozofie socială și politică în țară și în străinătate (Austria, Germania, Anglia, SUA). Membru în diferite asociații și organizații științifice în domeniul sociologiei, coordonator de proiecte de cercetare, europarlamentar din anul 2014, implicat în procesul de democratizare și restructurare instituțională a vieții politice și sociale din Polonia.
A publicat printre altele:
Prăbușirea ideii de progres (Upadek idei postępu, 1991)
Șovăielile postmoderniste ale culturii (Rozterki postmodernistyczne kultury, 1996)
Schimbarea atmosferei (Zmiana klimatu, 2006)
Ațipeala celor înțelepți (Drzemka rozsądncyh, 2006)
Un miracol mai mare nu va fi (Większego cudu nie będzie, 2011)
***
Proiectul democraţiei poloneze, confirmat de majoritatea intelectualilor, devenit dominant după 1989, transpare în sintagma „liberalism polonez”, fiind în deplin acord cu definiţia celor care l-au elaborat. Pentru că este vorba de ceva mai mult decât un simplu program politic, decât unul dintre numeroasele programe politice apărute. Acest proiect a căpătat, pur şi simplu, conturul unei noi „religii politice”, în cadrul căreia principiile şi deciziile politice s-au transformat în reguli morale absolute. Şi tocmai de aceea, proiectul despre care vorbim limitează din capul locului posibilitatea oricărei discuţii, tratându-i pe polemişti drept eretici. Pentru a putea fi formulat, a fost necesar să fie respinsă o altă „religie politică”, şi anume cea care apăruse în cadrul mişcării Solidaritatea. Proiectul liberalismului polonez s-a grefat pe autodistrugerea gândirii politice a vechii opoziţii. Acest proiect şi nu doar controversele personale, circumstanţele exterioare sau manevrele tactice a constituit cauza principală, profundă şi plină de animozităţi a dezintegrării Solidarităţii.
Zdzisław Krasnodębski
***
Teza cărţii lui Zdzisław Krasnodębski este clară: am construit în Polonia un sistem politic şi social care se bazează pe o imagine deformată, de-a dreptul falsă a ceea ce înseamnă „democraţia liberală”. Noi am preluat din practica şi din teoria ţărilor occidentale ceea ce ni s-a părut că ar defini realitatea lor politică şi socială, făcând abstracţie de contextul vieţii lor şi neţinând seama de contextul propriei noastre situaţii sociale, istorice sau spirituale. Rezultatul s-a dovedit mai mult decât negativ. A apărut astfel o democraţie periferică, un fel de copie jalnică a democraţiei ţărilor occidentale, o caricatură a modelului copiat.
Andrzej Szahaj
***
Profesorul de sociologie, Zdzisław Krasnodębski reușește o densă și convingătoare radiografie a schimbărilor politice din spațiul polonez după anul 1989, în urma unor dezbateri și confruntări aprinse, referitoare la democrația liberală în contextul gândirii politice, conturate în cadrul mișcării sindicale „Solidaritatea”. Cartea Democrația periferiei reprezintă un reper informativ și instructiv pentru toate țările postcomuniste, care au străbătut și încă mai străbat calea sinuoasă a tranziției de la ideologia comunistă la democrația de tip occidental.
Constantin Geambașu
***
-fragment-
După treisprezece ani de schimbări, democrația poloneză se află într-o stare de criză profundă. Și nu este vorba de faptul că niște instituții anume sunt amenințate sau că posibilitatea înlocuirii democrației cu vreun alt sistem politic a devenit o realitate, ci este vorba de o criză a sensului existenței acestor instituții, de o criză a legitimării (ceea ce, evident, influențează funcționarea lor). Deși am înregistrat un succes, abandonând comunismul și construind un regim democratic, nu putem vorbi totuși decât de un succes parțial. Calitatea democrației poloneze care ar fi trebuit să se amelioreze odată cu trecerea timpului este însă din ce în ce mai precară. Iar acest lucru nu poate trece neobservat. De peste tot se ridică voci care avertizează. O ziaristă de la „Polityka” subliniază că „politica poloneză de după 1991 se degradează într-un ritm incredibil”. Referindu-se la afirmațiile președintelui seimului, ea constată: „În comparație cu ceea ce se petrece în parlament, o cârciumă populară tradițională poloneză apare ca un fel de oază de pace, de bune obiceiuri și de cultură. În schimb seimul a devenit locul unor agresiuni cu totul ieșite din comun, al unor comportamente grobiene, al intoleranței și al ignoranței crase” . Un economist de stânga renumit, întrebându-se „cum am ratat șansa Poloniei” observă că „La mai bine de douăzeci de ani după momentul «exploziei Solidarității» și după 12 ani de schimbări radicale”, Polonia se remarcă prin „elaborarea unui regim social dintre cele mai injuste din câte a cunoscut istoria acestui continent în a doua jumătate a secolului trecut” . Iar un cunoscut publicist de dreapta care vorbește pe probleme economice de pe poziții diametral opuse, se îndoiește că „polonezii își merită libertatea”. Răspunsul la această întrebare, pentru el nu e deloc evident: „Aproape orice domeniu al vieții publice a fost afectat pe termen lung de patologie […]. În această atmosferă generală de demoralizare, boala cea mai periculoasă pare dispariția din societate a sentimentului binelui comunitar. Polonezii care au primit brusc cadou un stat independent ca urmare a unui demers al elitelor, demers care pentru omul de rând rămâne de neînțeles, acești polonezi se dovedesc incapabili să aprecieze la justa lui valoare cadoul primit” . Un alt publicist afirmă că „După treisprezece ani de la momentul simbolic de cotitură din 4 iunie 1989, politica poloneză e moartă. Suntem primul stat din Europa Centrală […] care și-a creat realmente un sistem unipartit” . După părerea lui, soarta democrației poloneze va fi decisă de noua împărțire în clase sociale, tot mai izolate una de cealaltă, formate din cei care au reușit și cei care n-au reușit.
Fiecare din acești observatori identifică alte cauze ale actualei stări de lucruri și propune alte soluții, dar cu toții sunt de acord în evaluarea negativă atât a situației elitelor politice, cât și a societății. Până nu demult, cei mai buni ziariști polonezi care puteau fi incluși în categoria „liberalilor polonezi” considerau orice critică principială drept „o insultă la adresa celei de-a Treia Republici” . În momentul de față, chiar și acestora le vine greu să nege faptul că ne aflăm într-o stare de gravă patologie.
Nivelul de încredere al cetățenilor în reprezentanții lor politici este foarte scăzut. Și pe bună dreptate. Situația statului polonez arată că gradul lor de calificare în probleme de guvernare este nesatisfăcător, iar regulile după care se conduc au prea puține în comun cu cele din statele de drept. Ceea ce, în democrațiile dezvoltate, este considerat conflict de interese de nivel penal prin utilizarea funcției publice în interes personal, ca mijloc de îmbogățire, în Polonia reprezintă un simț legitim al afacerilor și un înalt nivel de calificare în domeniul politic. Tot timpul țara noastră este zguduită de afaceri murdare și de scandaluri economice. Și cu toate că crimele și reglările de conturi n-au intrat deocamdată în cotidianul vieții politice poloneze, tendința acestora este de a deveni din ce în ce mai frecvente. Mulți politicieni se împiedică chiar și de această formă deosebit de blândă a lustrației care a fost adoptată abia în 1997 și simt nevoia să se ocupe de „ameliorarea” ei. Numărul acțiunilor penale anulate din lipsă de probe sau al scandalurilor neelucidate nu este de natură să stimuleze încrederea în actul de justiție. Cu atât mai puțin, cu cât politicienii și managerii încep să aibă probleme serioase cu legea abia în momentul în care – după cum se spune și se scrie în Polonia – „și-au pierdut sprijinul politic”. Instituțiile fiscale rămân uimitor de ineficiente. Au apărut de asemenea temeri îndreptățite legate de libertatea presei, iar televiziunea publică a devenit din nou, într-o mare măsură, o televiziune de partid. Și așa mai departe.
Toate acestea ne împiedică să ne facem iluzii chiar și când e vorba de fenomene punctuale, întâmplătoare. Și este evident că avem de-a face cu un viciu de sistem al democrației poloneze. În mod sigur, nu astfel de speranțe ne-am pus în momentul căderii comunismului. În mod sigur, nu în sensul acesta ne-am pus ambițiile.
În lucrarea de față vreau să arăt că toate acestea – nu în exclusivitate, dar într-o măsură covârșitoare – sunt consecința eșecului unui anumit proiect al democrației poloneze și al filosofiei politice care i-a conturat profilul și a legitimat-o. Proiectul democrației poloneze, confirmat de majoritatea intelectualilor, devenit dominant după 1989, eu îl definesc prin sintagma „liberalism polonez”. Care este în deplin acord cu definiția celor care l-au elaborat. Pentru că este vorba de ceva mai mult decât un simplu program politic, decât unul din numeroasele programe politice apărute. Acest proiect a căpătat pur și simplu conturul unei noi „religii politice” în cadrul căreia principiile și deciziile politice s-au transformat în reguli morale absolute. Și tocmai de aceea, proiectul despre care vorbim limitează din capul locului posibilitatea oricărei discuții, tratându-i pe polemiști drept eretici. Pentru a putea fi formulat, a fost necesar să fie respinsă o altă „religie politică” – și anume cea care apăruse în cadrul mișcării Solidaritatea. Proiectul liberalismului polonez s-a grefat pe autodistrugerea gândirii politice a vechii opoziții. Acest proiect și nu doar controversele personale, circumstanțele exterioare sau manevrele tactice a constituit cauza principală, profundă și plină de animozități a dezintegrării Solidarității.
Bineînțeles că au mai existat și alte contraproiecte, dar lipsite de forță penetrantă, de forță reală atât din punct de vedere politic, cât și intelectual. La un moment dat, modul de a înțelege democrația descris aici părea unicul posibil. Și nu neg faptul că el reprezenta un program care putea părea promițător. Nu contest de asemenea cele mai bune intenții ale multora din cei care au formulat principiile acestui program, care le-au motivat și le-au argumentat și în niciun caz nu le pot refuza respectul pentru efortul lor. Dar sunt convins că tocmai acest proiect a fost cel care nu ne-a permis să profităm de șansa noastră apărută odată cu căderea comunismului. Pentru că, din cauza lui, principalii lui beneficiari au devenit postcomuniștii și tot felul de populiști. Iar eșecul acestui proiect e dovedit de faptul că nici în seim, nici în celelalte instituții centrale ale statului nu mai există aproape nimeni din cei în persoana cărora, în 1989, polonezii își puneau toate speranțele și care se identificau într-o măsură mai mică sau mai mare cu acel mod de a înțelege democrația. Acum, la putere se află postcomuniștii, iar opoziția cea mai puternică pare uneori mișcarea Autoapărării.
Teza mea se bazează, desigur, pe convingerea că ideile au importanța lor, că modul în care gândesc oamenii, ideile lor nu sunt doar un epifenomen al intereselor, că ideile nu reprezintă doar o ideologie care maschează adevăratele mecanisme, ci că ele pot să modeleze realitatea. De asemenea că nu totul a fost de la bun început „determinat obiectiv”, că starea actuală nu rezultă doar din logica istoriei sau doar dintr-o constelație de forțe și organe ale puterii. În lucrările mele filosofice și sociologice m-am străduit să ofer argumente în favoarea acestei convingeri.
Zdzisław Krasnodębski