În condiţiile în care investigaţia istorică era subordonată unor comandamente extraprofesionale ale regimului totalitar, cercetarea regională, monografiile şi mai ales biografiile au fost marginalizate, unele, ce contraveneau liniei partidului - interzise pur şi simplu, în favoarea unor demersuri aşa-zis „generale”, care serveau o istorie oficială. În consecinţă, istoricii au renunţat ori au fost nevoiţi să renunţe la realizarea biografiilor unor personalităţi ale istoriei româneşti.
„În ziua de 28 martie 2005 s-a petrecut un fapt fără precedent în istoria României. Trei ziariști au fost răpiți și au dispărut, undeva, în Irak. Aparent, operațiune fusese săvârșită în exclusivitate de membrii unei grupări teroriste locale.
Șocul emoțional a fost uriaș. Săptămâni în șir, opinia publică din România a avut înscrisă răpirea din Irak în topul preocupărilor majore.[...] Cu un curaj vecin cu nebunia, Ovidiu Ohanesian, victimă a răpirii, încearcă să descâlcească ițele acestei operațiuni teribil de suspecte. Va reuși?”
„O datorie îndeplinită faţă de bunicul meu defunct, publicarea postumă a memoriilor sale din anii deportării în URSS, scrise în anii 1979-1981 şi, la vremea respectivă, circulate pe sub mână: „Torentul de sub punte” a fost declarat de autorul său, Gabriel Becke, roman autobiografic, dar este mai degrabă un document istoric, o relatare de martor ocular asupra unui fenomen istoric din care şi-a tras inspiraţia şi cel mai recent laureat al Premiului Nobel născut în România, Herta Muller.
